Reclamele la pariuri revin în spațiul public! Deputații dau undă verde noilor reglementări

19 Dec. 2024, 11:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Dec. 2024, 11:59 // Actual //  Ursu Victor

Un proiect de lege care revizuiește cadrul normativ aplicabil publicității în domeniul jocurilor de noroc cu risc social redus a fost votat astăzi, în a doua lectură, de 57 de deputați. Astfel, se impun limite de difuzare a publicității, iar interdicția totală privind publicitatea în domeniul jocurilor de noroc cu risc social redus este eliminată.

Inițiativa legislativă, semnată de deputații Radu Marian și Dorian Istratii, vine ca răspuns la dificultățile de aplicare a restricțiilor totale de difuzare a publicității pentru pariuri sportive. Autorii proiectului subliniază că majoritatea țărilor europene permit publicitatea pentru pariuri, inclusiv în cadrul competițiilor sportive internaționale difuzate în direct. În prezent, interdicția existentă face ca orice transmisiune de eveniment sportiv internațional în spațiul audiovizual al Republicii Moldova să încalce legea.

Potrivit noilor reglementări, publicitatea și programele audiovizuale sponsorizate de entitățile care organizează jocuri de noroc cu risc social scăzut vor putea fi difuzate între orele 22:00 și 07:00. De asemenea, publicitatea pentru evenimentele sportive difuzate în direct va putea fi difuzată de furnizorii de servicii cu acoperire națională. Materialele publicitare vor trebui să includă informații obligatorii despre impactul negativ al jocurilor de noroc, care vor reprezenta cel puțin 20% din timpul sau suprafața materialului publicitar.

Noua legislație permite și publicitatea în publicațiile periodice, cu o limită de 15% din spațiul unui număr de ediție. Publicitatea pentru jocurile de noroc de tip loterie va fi permisă și în unitățile comerciale, cu afișaje de dimensiuni care nu depășesc formatul A4.

De asemenea, autorii proiectului propun ca sursele alocate în publicitatea pentru loterii și pariuri sportive să fie direcționate către susținerea activităților sportive și sociale din țară și pentru stimularea producției de conținut media autohton. Conform estimărilor, proiectul ar putea genera investiții directe de cel puțin 30 de milioane de lei anual în aceste domenii.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Reclamele jocurilor de noroc au fost interzizse în noimebrie 2021, iar legea a fost promovată insistent de Dumitru Alaiba fostul președinte al comisiei economie de la acea vreeme. El spunea că publicitatea jocurilor de noroc are un impact negativ asupra populației sărăce care își cheltuie ultimii bani. Sancțiunile pentru cei care încalcă legea au fost stabilite de la 60 la 120 u.c. pentru persoanele fizice sau cu funcţie de răspundere și de la 120 la 180 u.c. – persoanei juridice, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.