Regiune în Grecia unde o casă costă cât un apartament în Chișinău

28 Apr. 2023, 17:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Apr. 2023, 17:38 // Actual //  bani.md

Cererea pentru o casă de vacanță în regiunea Halkidiki este în creștere. Cumpărătorii sunt în continuare, în majoritatea lor, cetățeni străini, în principal din țările balcanice, în condițiile în care grecii sunt încă într-o stare de așteptare din cauza dificultăților financiare cu care se confruntă în viața de zi cu zi.

Potrivit președintelui Asociației Agenților Imobiliari din Halkidiki, Grigoris Stivachtaris, „interesul celor din Balcani de a cumpăra o casă de vacanță în Halkidiki este puternic. În ceea ce privește interesul celor din Balcani și al grecilor de a cumpăra un imobil, procentul aferent este de 65%, respectiv 35%. 70% din contractele pe care le încheiem sunt cu cumpărători care vin din Bulgaria, Serbia, Albania, Macedonia de Nord și România. În ceea ce privește prețurile, prețul mediu al caselor pe care le cumpără se situează între 50.000 și 80.000 de euro”, spune Stivachtaris, citat de hotnews.ro. 

În privința zonei pentru care optează cumpărătorii, președintele Asociației Agenților Imobiliari din Halkidiki afirmă că „aceștia aleg în principal case situate, în Potidaia și de la Kalikrateia în jos, pe primul braț al peninsulei Halkidiki. Pe brațul al doilea se cumpără în Nikiti și de la Metamorfosi în jos, dar există, desigur, interes și pentru al treilea braț al peninsulei.

În general, se cumpără în toată zona Halkidiki, dar este preferat în principal primul braț. Iar motivul este că sunt multe case de vânzare”. În privința prețurilor, Stivachtaris precizează că „prețul variază în funcție de zonă, în funcție de amplasare, în funcție de metri pătrați ai imobilului. În general, se cumpără case în funcție de buget. Casele cumpărate sunt folosite pentru petrecerea vacanței, dar și pentru exploatare turistică”, mai spune președintele Asociației Agenților Imobiliari din Halkidiki.

Pentru comparație un apartament cu o cameră în Chișinău costă în medie 50 de mii de euro, iar unul cu două odă ajunge la 90 de mii de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 10:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 10:44 // Actual //  Ursu Victor

Actuala formă de organizare a administrației publice locale din Republica Moldova este profund ineficientă și împovărătoare pentru buget, a declarat fostul președinte al Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, în cadrul emisiunii „Contrasens” a publicației ZIUA.

Potrivit lui Ciocan, structura administrativă actuală generează costuri excesive, în condițiile în care foarte puține primării reușesc să se autofinanțeze. El a afirmat că, potrivit studiilor la care a avut acces și la care a participat, doar două primării din cele 898 existente, Chișinău și Bălți,  își pot acoperi cheltuielile administrative din veniturile proprii.

„Nu vorbim despre investiții sau dezvoltare, ci strict despre cheltuieli administrative, facturi și salarii”, a subliniat fostul șef al CEC.

Ciocan a atras atenția și asupra fragmentării excesive a administrației locale, menționând că există numeroase localități unde primarii sunt aleși în turul doi cu aproximativ 100 de voturi, ceea ce, în opinia sa, indică probleme structurale serioase.

Fostul oficial a pus situația actuală pe seama unor tendințe de durată, precum dezindustrializarea de după independență, migrația masivă și îmbătrânirea populației. În multe localități rurale, a spus el, activitatea economică este minimă, locurile de muncă lipsesc, iar producția locală este redusă, cu excepția parțială a sectorului agrar.

În acest context, Ciocan consideră că statul trebuie să intervină pentru modernizarea administrației publice și pentru reorganizarea administrativ-teritorială, astfel încât serviciile publice să fie mai eficiente.

El a avertizat că, dacă după alegerile din 2027 nu vor fi operate schimbări, Republica Moldova riscă să fie nevoită să mențină „acest sistem monstru” încă patru ani, din cauza constrângerilor procedurale și a normelor internaționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!