Republica Moldova importă masiv energie electrică din România, azi

29 Nov. 2022, 14:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Nov. 2022, 14:45 // Actual //  bani.md

Republica Moldova importă masiv energie electrică azi din România, potrivit datelor Transelectrica, în ziua în care Chișinăul este alimentat cu energie electrică în regim de avarie din România.

La ora redactării acestei știri (14.36) , pe linia de interconexiune cu România Isaccea-Vulcănești trecerea energie electrică la o putere de 1.175 MW, care, teoretic, ar trebui să asigure integral consumul țării.

Azi, Republica Moldova are asigurat pe contracte comerciale, doar un sfert din consumul de energie electrică, pentru că nu a putut semna contracte pentru diferența de consum. Vecinii noștri importă energie electrică din România, în regim de ajutor de urgență.

Energocom, furnizorul de stat care se ocupă de achizițiile de energie, nu a putut cumpăra ieri tot necesarul Moldovei, pentru că prețul de pe piața spot de la București a crescut enorm, la peste 360 de euro/MWh.

“Î.S. Moldelectrica informează opinia publică despre faptul că a fost înștiințată de S.A. Energocom că pentru ziua de 29.11.2022 nu a fost contractată întreaga cantitate prognozată a consumului de energie electrică, fiind astfel anticipat un deficit de circa 74 %.

Urmare a demersurilor Î.S. Moldelectrica, deficitul anticipat va fi acoperit prin contract de livrare a energiei de urgență. Confirmarea disponibilității fiind primită deja de la OST a statului vecin”, a anunțat Moldelectrica ieri seară.

“Astăzi am avut un fenomen care încă nu este clar, o creștere semnificativă a prețului pe piețele europene, inclusiv în România. Practic, am avut creșteri de 30-40%. Energocomul a licitat pe această bursă (OPCOM din România) un preț mai mic și din păcate nu a putut să cumpere energie electrică pentru toată ziua și pentru toate orele pentru care a licitat. În acest sens, Moldelectrica a solicitat energie de avarie de la Transelectrica, operatorul de transmisie din România. Vom vedea care este prețul. Cu energia de avarie, din păcate nu putem ști din timp care este″, a declarat aseară vicepremierul și ministrul Infrastructurii din Republicii Moldova, Andrei Spînu, la Pro TV Chișinău.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!