Rețeaua TUX, zguduită de percheziții! Liderii ar fi spălat zeci de milioane prin off-shore-uri

28 Nov. 2025, 09:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Nov. 2025, 09:21 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Astăzi, procurorii PCCOCS, împreună cu ofițerii de poliție și angajații brigăzii „Fulger”, desfășoară o nouă rundă de acțiuni ample în dosarul penal „Tux”. Potrivit informațiilor oficiale, sunt în curs peste 20 de percheziții pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv la domiciliile și în automobilele persoanelor vizate în investigație.

Autoritățile anunță că probele și materialele ridicate vor fi analizate și corelate cu probatoriul acumulat anterior, în vederea identificării rolului fiecărui suspect și tragerii la răspundere a persoanelor implicate. Procurorii precizează că ancheta continuă cu noi acțiuni procesual-penale, iar toți cei vizați beneficiază, potrivit legii, de prezumția nevinovăției.

Dosarul „Tux” a intrat în atenția opiniei publice la începutul lunii noiembrie, când cinci persoane – inclusiv cei considerați liderii operațiunii, Antonina și Valentin Samoilă – au fost reținute pentru 72 de ore.

Potrivit investigației PCCOCS, platforma TUX ar fi funcționat ca o schemă piramidală, operând prin companii intermediare, conturi off-shore și mecanisme menite să ascundă originea banilor. Rulajul total atribuit acestei platforme în Republica Moldova este estimat la aproximativ 48 de milioane de euro, o sumă care o plasează printre cele mai mari scheme de acest gen investigate în ultimii ani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 11:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
12 Ian. 2026, 11:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Șoferii vor plăti mai mult pentru alimentarea automobilelor marți, 13 ianuarie, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noi prețuri maxime de referință pentru carburanți.

Potrivit deciziei, benzina COR 95 va costa cel mult 22,29 lei pentru un litru, în creștere cu 17 bani față de ziua precedentă. Totodată, motorina se scumpește cu 11 bani, ajungând la un preț maxim de 18,83 lei pe litru.

ANRE precizează că prețurile sunt calculate în baza metodologiei oficiale, care ia în considerare media cotațiilor Platts pentru ultimele 14 zile, cursul de schimb al leului față de dolar, accizele, marja comercială și TVA-ul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!