Rezervele valutare ale Moldovei s-au subțiat! Aproape 22 de milioane de euro au dispărut într-o săptămână

16 Mai 2026, 09:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
16 Mai 2026, 09:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au scăzut cu aproape 22 de milioane de euro în primele zile ale lunii mai, arată datele publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM). La 8 mai 2026, acestea au constituit 5,188 miliarde de euro, comparativ cu 5,210 miliarde de euro la 30 aprilie.

Datele indică o diminuare de aproximativ 21,7 milioane de euro într-o singură săptămână și o reducere de aproape 48,1 milioane de euro comparativ cu nivelul din 10 aprilie, când rezervele depășeau 5,236 miliarde de euro.

Cea mai mare parte a activelor oficiale de rezervă continuă să fie reprezentată de rezervele valutare în monedă convertibilă, care însumează 5,176 miliarde de euro. În structura acestora se observă însă o schimbare importantă: deținerile în valori mobiliare au crescut cu peste 110 milioane de euro în intervalul 30 aprilie – 8 mai, ajungând la 4,687 miliarde de euro.

În paralel, disponibilitățile și plasamentele la termen au înregistrat o reducere semnificativă, coborând de la 614,1 milioane la 489 milioane de euro, ceea ce înseamnă o scădere de aproximativ 125 milioane de euro.

Totodată, valoarea rezervelor de aur ale BNM a crescut ușor, de la 9,29 milioane la 9,59 milioane de euro, în timp ce deținerile de Drepturi Speciale de Tragere (DST) au continuat să se reducă, ajungând la 2,4 milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Aug. 2026, 10:07
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
15 Aug. 2026, 10:07 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Telefonul mobil a devenit principalul instrument prin care moldovenii își gestionează banii la distanță. Datele Băncii Naționale a Moldovei pentru trimestrul II din 2026 arată că aproape 98% din numărul operațiunilor efectuate de persoanele fizice prin sistemele de deservire bancară la distanță au fost realizate prin mobile banking.

În perioada aprilie–iunie, persoanele fizice au efectuat în total 28,44 milioane de operațiuni prin sistemele IPAD (instrumente de plată cu acces la distanță). Dintre acestea, nu mai puțin de 27,87 milioane au fost realizate prin aplicațiile mobile ale băncilor.

Astfel, mobile banking-ul a concentrat circa 98% din toate operațiunile persoanelor fizice. Prin internet banking au fost realizate doar 571,5 mii de operațiuni, adică aproximativ 2%.

Și mai spectaculoase sunt sumele transferate. Valoarea totală a operațiunilor persoanelor fizice a ajuns în trimestrul II la 48,87 miliarde de lei. Din această sumă, 47,51 miliarde de lei au trecut prin mobile banking, echivalentul a 97,2% din total.

Prin internet banking, persoanele fizice au efectuat operațiuni de numai 1,36 miliarde de lei.

Datele arată practic dispariția PC banking-ului din utilizarea curentă: BNM raportează zero operațiuni atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice.

Situația este aproape inversă în cazul companiilor. Persoanele juridice au efectuat 4,99 milioane de operațiuni, în valoare de aproape 319,8 miliarde de lei.

Internet banking-ul domină categoric acest segment: 4,69 milioane de operațiuni, în valoare de 313,09 miliarde de lei. Asta înseamnă circa 94% din numărul tranzacțiilor și aproape 98% din valoarea lor.

Prin mobile banking, companiile au realizat doar 302,4 mii de operațiuni, însă valoarea acestora a fost deloc neglijabilă – aproximativ 6,68 miliarde de lei.

Diferența dintre populație și mediul de afaceri este vizibilă și la valoarea medie a unei operațiuni. În cazul persoanelor fizice, aceasta a fost de aproximativ 1.718 lei, în timp ce pentru persoanele juridice media a depășit 64 de mii de lei.

Cumulat, persoanele fizice și juridice au efectuat în trimestrul II peste 33,43 milioane de operațiuni prin sistemele bancare la distanță.

Valoarea acestora a ajuns la aproximativ 368,64 miliarde de lei în doar trei luni.