Rezultate alegeri Franța. Emmanuel Macron pierde majoritatea absolută în Adunarea Națională – proiecții

20 Iun. 2022, 07:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Iun. 2022, 07:41 // Actual //  bani.md

Partidul președintelui Emmanuel Macron se îndreaptă către pierderea majorității în Adunarea Națională, potrivit primelor proiecții difuzate de televiziunile franceze după al doilea tur de scrutin al alegerilor legislative, care a avut loc duminică.

Noi estimări ale institutului de sondaje Ipsos-Sopra Steria arată că alianța de centru-dreapta a lui Macron, „Împreună!”, este pe cale să obțină 234 de locuri (ceva mai multe față de primele estimări), coaliția stângii, NUPES, 141 de mandate (cu opt mai puține față de primele estimări), partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen va avea 90 de deputați (cu unul în plus față de primele estimări), în timp ce conservatorilor  – „Les Républicains” și aliații lor – le vor reveni 75 de locuri (cu trei mai puține față de primele estimări). Aceasta ar fi noua configurație a camerei inferioare a Parlamentului, arată France 24.

Noul raport de forțe obligă polul de centru-dreapta al lui Macron să caute începând de luni dimineața ceea ce premierul Elisabeth Borne a numit „o majoritate de lucru”.

Fiecare dintre celelalte forțe majore din parlament se poate lăuda mai mult sau mai puțin cu un rezultat bun la urne: coaliției de stânga i-a ieșit pariul de a fi cel mai mare bloc de opoziție din următoarea legislatură, extrema dreaptă este pe cale să obțină de peste 10 ori mai multe mandate decât a deținut în legislatura trecută, iar conservatorii – în dificultate ca evoluție politică – vor fi în continuare de neocolit pentru blocul de centru-dreapta al lui Macron.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

15 Oct. 2025, 12:18
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
15 Oct. 2025, 12:18 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificarea Schemei de ajutor de stat regional pentru investiții, majorând bugetul total de la 2 miliarde la 4 miliarde de lei, ca urmare a creșterii cererii din partea mediului de afaceri și a sprijinului suplimentar venit din partea partenerilor europeni.

Conform proiectului aprobat, din suma totală, 1 miliard de lei va fi oferit sub formă de granturi nerambursabile, iar 3 miliarde de lei vor fi acordate ca reduceri de 50% la impozitul pe venit, aplicabile profiturilor generate de investițiile realizate în cadrul schemei. În același timp, se introduce un plafon maxim de 20 milioane lei pentru fiecare grant acordat unei întreprinderi.

„Am pornit un proces de încurajare a investițiilor. Trebuie să avem echitate, să atragem atenție acolo unde valoarea adăugată este mai înaltă și să creștem oportunitățile pentru un spectru mai larg de companii. Aceasta este esența modificărilor”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Pentru a asigura o gestionare eficientă și echitabilă a fondurilor publice, Guvernul va consolida procesul de evaluare a cererilor de finanțare. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării urmează să elaboreze o metodologie clară de selecție a proiectelor, axată pe impactul economic de durată și potențialul de creare a locurilor de muncă.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII