România „aterizează” în acționariatul fostei companii de la AirMoldova

18 Nov. 2022, 05:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Nov. 2022, 05:55 // Actual //  bani.md

Statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, va prelua 75% din acţiunile companiei, devenind astfel acţionar majoritar al companiei.

„Am fost înştiinţaţi de începerea acestei proceduri, până la preluarea oficială va fi un proces pe care va trebui să îl parcurgem, nu ştim exact când se va finaliza”, spun pentru ZF reprezentanţii Blue Air.

Preluarea a 75% din acţiunile companiei era una dintre garanţiile pentru ajutorul de stat în valoare de 300 mil. lei pe care Blue Air l-a primit de la statul român.

Din împrumutul de 300 mil. lei pe care Blue Air l-a primit de la EximBank cu garanţia statului, compania aeriană nu a plătit nici măcar o rată, statul fiind cel care şi-a asumat plata acestora încă din noiembrie 2021.

În ordonanţa de urgenţă prin care este instituit cadrul legal pentru acordarea unor ajutoare de stat este prevăzut faptul că statul va prelua 75% din acţiunile companiei dacă aceasta nu va reuşi să îşi plătească datoria. Abia după un an în care statul a plătit creditul pe care tot el l-a acordat companiei, a preluat 75% din companie.

Statul, prin Ministerul Transporturilor şi Ministerul de Finanţe, are încă de la acordarea schemei de ajutor doi reprezentanţi în consiliul de administraţie al Blue Air care ar fi trebuit să se asigure că operatorul aerian va fi capabil de rambursarea datoriei. Compania a ajuns în incapacitate de plată şi nu au existat niciun fel de măsuri prin care statul să se asigure că va primi banii daţi companiei.

Blue Air este controlată în proporţie de 76,18% de compania Airline Invest, înfiinţată în 2019. În ambele companii, Cristian Rada este acţionar. În datele publice, Airline Invest apare cu un cod CAEN 6420 – Activităţi ale holdingurilor, iar afacerile companiei au fost de peste 9 mil. lei în 2021. Firma are pierderi de 900.000 de lei şi 4 angajaţi.​​

În anul 2018 când a fost vândută compania de stat AirMoldova, compania care a achiziționat-o Civil Aviation Group SRL achitat 50 mil. de lei asumându-și obligațiunea de a achita datoriile de 1,25 miliarde lei. Blue Air Aviation SA din România, care deținea 49% din capitalul Civil Aviation Group SRL. Un an an mai târziu aceasta s-a retras. Iar experții au calificat implicarea BlueAir drept paravan pentru distorsiona mesajul inițial prezentat de autorități după privatizare și ar deconspira intenția reală a privatizării.

Realitatea Live

03 Oct. 2025, 16:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2025, 16:16 // Actual //  Ursu Victor

Vineri dimineața, în orașele Dubăsari și Grigoriopol a fost oprită furnizarea apei calde, iar în jurul orei 13:00, aceeași măsură a fost aplicată și în Tiraspol, Bender, Râbnița și Sucleia. Totodată, la stațiile PECO din regiunea transnistreană a fost sistată comercializarea gazului lichefiat, care va fi livrat exclusiv serviciilor de urgență și militare, transmite corespondentul IPN din stânga Nistrului.

Ca măsură de compensare, Centrala hidroelectrică de la Dubăsari a crescut producția de energie de la 24 la 36 de megawați. Acest lucru a fost posibil datorită unei deversări suplimentare de apă de la Centrala hidroelectrică de la Novodnistrovsk. La stație funcționează trei generatoare hidroelectrice, iar în următoarele zile nivelul Nistrului sub baraj va crește cu un metru.

Pe 2 octombrie, Tiraspolul a instituit un regim drastic de economisire a gazului, care va dura aproximativ până pe 12-13 octombrie. Potrivit lui Serghei Obolonik, așa-zisul ministru al economiei din regiune, consumatorii casnici, școlile și spitalele nu vor simți schimbări.

„După încheierea acestei perioade, toți consumatorii din Transnistria și necesitățile regiunii vor fi asigurate cu gaz în regim normal. Mă refer atât la consumatorii industriali, cât și la livrările comerciale, precum și la funcționarea sectorului termoenergetic în condițiile stabilite pentru începerea sezonului de încălzire”, susține Obolonik.

Declarațiile actuale diferă considerabil de retorica sa din mijlocul lunii septembrie. Atunci, Obolonik dădea asigurări că „există un grad ridicat de încredere” în stabilitatea livrărilor de gaze, ceea ce excludea repetarea crizei din ianuarie 2025. Mai mult, el susținea că mecanismul de livrare este „bine pus la punct” și că industria va funcționa în regim normal.

„Privim, cu optimismul caracteristic locuitorilor din Transnistria, faptul că livrările de gaze vor continua în același regim ca și acum. Pentru aceasta, va fi necesar un efort considerabil, inclusiv în cooperare cu Federația Rusă, precum și cu furnizorii de gaze – atât cei ungari, cât și cei moldoveni”, declara Obolonik încă pe 12 septembrie.

Contrastul este evident și în modul de informare a populației. În luna iunie, autoritățile au impus restricțiile fără avertisment: în noaptea de 6 iunie a fost sistată vânzarea de metan, iar ulterior a fost oprită și furnizarea apei calde. Oamenii s-au format în cozi, iar autoritățile nu au oferit explicații oficiale până când panica nu a cuprins întreaga regiune. De această dată, însă, autoritățile au anunțat din timp, pentru a „evita zvonurile și tentativele de a speria populația”, după cum a explicat Obolonik.

Situația este agravată și de condițiile meteo: centrul hidrometeorologic regional a emis o avertizare de furtună, cu rafale de vânt de până la 15 metri pe secundă. În ultima săptămână, în regiunea transnistreană s-a înregistrat o răcire accentuată: dacă la sfârșitul lunii septembrie temperaturile diurne atingeau +19 grade, în zilele de 1-2 octombrie acestea au coborât până la +9..+10 grade. Noaptea, temperaturile se mențin între +5 și +9 grade, iar pe alocuri scad până la +2 grade.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII