România este principalul furnizor de fier vechi pentru cea mai mare uzină metalurgică din Transnistria

18 Apr. 2022, 07:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Apr. 2022, 07:41 // Actual //  bani.md

România este principala sursă de materie primă pentru Uzina Metalurgică Moldovenească din Râbnița. Fierul vechi importat din România în regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova permite acestei întreprinderi siderurgice din stânga Nistrului să se mențină pe linia de plutire.

Uzina este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul regiunii secesioniste, arată o anchetă publicată de platforma Anticorupție.md.

În total, România a exportat în decursul anului trecut aproape 4 milioane de tone de deșeuri. Astfel, exporturile de deșeuri metalice – în principal, fier vechi – din România în Republica Moldova au constituit circa 9 la sută.

Creșterea importului de fier vechi în Moldova în 2021 a coincis cu activizarea pe piață a unei companii din România conectată la grupul de firme ale omului de afaceri din Transnistria Oleg Babii – MMS Minerals & Metals SRL. Între 2013–2019, Oleg Babii a fost asociatul unic și administrator al BPM-Trade SRL din Rezina. Oleg Babii este unul dintre principalii jucători pe piața produselor metalurgice din Republica Moldova.

„Românii” din firma MMS Minerals & Metals SRL sunt de fapt cetățenii Republicii Moldova Radomir și Petru Șeremet din Chișinău – fiu și tată – și Cristina Golubcova originară din Râbnița, regiunea separatistă transnistreană.

Conform unui raport al pretinsului minister al dezvoltării economice al Transnistriei, la sfârșitul anului 2021, vânzările Uzinei Metalurgice Moldovenești (Молдавский металлургический завод) au fost de peste 432 de milioane de dolari – aproape jumătate din cifra totală a exporturilor regiunii separatiste.

La fel ca alte companii înregistrate în Transnistria, uzina din Râbnița nu achită la bugetul Republicii Moldova nici impozite și nici taxe vamale. Aceste măsuri au fost aprobate de către Guvernul de la Chișinău pentru a exclude dubla impozitare – de către autoritățile constituționale, cât și de structurile transnistrene – a produselor destinate exclusiv necesităților raioanelor de est.

Informația obținută de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM) de la Serviciul Vamal al Republicii Moldova arată că România este de departe țara care asigură combinatul de la est de Nistru cu materie primă.

Realitatea Live

05 Iul. 2025, 09:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Iul. 2025, 09:05 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premier Energy și FEE Nord au depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică cereri oficiale de reducere a tarifelor reglementate, invocând scăderea costurilor de achiziție pentru perioada iunie-decembrie 2025.

FEE Nord (operatorul de stat care deservește raioanele din nord) propune micșorări de aproape 10 % pentru consumatorii racordați la joasă tensiune și până la 14,7 % la intrarea în rețeaua de transport. Concret, prețul solicitat la punctele de intrare în rețelele de transport este de 264 bani/kWh, față de 310 bani/kWh în prezent; la ieșirea din transport – 289 bani/kWh (-13,5 %); pentru consumatorii de medie tensiune – 318 bani/kWh (-12,6 %); iar pentru cei de joasă tensiune – 422 bani/kWh (-9,8 %).

Premier Energy, care alimentează centrul, sudul și municipiul Chișinău, solicită reduceri mai temperate, de circa 4-6 %. Noile tarife propuse sunt: 285 bani/kWh la intrarea în rețelele de transport (-5,6 %), 309,54 bani/kWh la ieșire (-5,0 %), 312,49 bani/kWh pentru consumatorii de înaltă tensiune (-5,0 %), 333,83 bani/kWh pentru medie tensiune (-4,9 %) și 393,76 bani/kWh pentru joasă tensiune (-4,0 %). Prețul mediu al serviciului universal ar scădea astfel la 374,45 bani/kWh, cu 8,7 % sub nivelul actual de 4,10 lei/kWh (410 bani).

Premier Energy contestă premisele de preț transmise de furnizorul central Energocom, susținând că valorile estimate pentru energia de pe bursa OPCOM ar fi „subestimate”, mai ales pentru lunile de vârf ale anului, și cere ANRE să ia în calcul calculele proprii, bazate pe un curs de 19,90 MDL/EUR și pe o majorare de 22 % a cotațiilor bursiere.

În prezent, tariful la  energia elecctrică este de 4,10 lei/kWh pentru curentul furnizat de Premier Energy, dar cu o compensație aplicată, consumatorii plătesc efectiv 2,34 lei/kWh până la finalul anului. 4,68 lei/kWh achită consumatorii pentru energia furnizată de FEE Nord (în nordul țării), tarif compensat la 2,84 lei/kWh.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO