Rusia anunță că cei patru călăreți din Apocalipsa și-au început călătoria: Ciumă, Război, Foamete și Moarte în Europa

05 Iun. 2022, 12:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Iun. 2022, 12:29 // Actual //  bani.md

Avertisment din partea unui oficial rus de rang înalt! După împlinirea celor 100 de zile de război în Ucraina, Dmitrii Medvedev, fost președinte al Rusiei și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate de la Moscova, a transmis comunității occidentale că cei patru călăreți la care se face referire în ultima carte din Noul Testament și-au început deja călătoria. Există numeroase interpretări referitoare la cei patru cai din Apocalipsa, însă, în principiu, sunt considerați a simboliza Ciuma, Războiul, Foametea și Moartea.

Ciumă, Război, Foamete și Moarte – asta simbolizează cei patru cai descriși în Apocalipsa, din Noul Testament, cu care fostul președinte al Rusiei Dumitru Medvedev a amenințat întregul Occident. Interpretarea creștină face referire la faptul că cei patru călăreți aduc Apocalipsa asupra lumii, chiar înainte de Judecata de Apoi.

Dumitru Medvedev amenință omenirea cu Apocalipsa

„Se poate crede că cavalerii Apocalipseisunt deja pe drum, iar toată speranța este în Dumnezeul Atotputernic”, a declarat actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitrii Medvedev, într-un interviu acordat postului de televiziune Al Jazeera, citat de agenția de presă TASS.

Planurile au fost făcute, lucrurile au fost puse deja în mișcare, a transmis fostul șef de stat de la Moscova. Totuși, dacă Occidentul chiar vrea, această situație poate să fie temperată. Nu totul este pierdut, potrivit lui Dmitrii Medvedev.

„Suntem pregătiți să avem un dialog pe toate temele, dar unul respectuos, în care să se țină cont de suveranitatea noastră, de preocupările noastre și care să aibă ca scop crearea unei securități indivizibile; nu în interesul unor țări individuale, ci a unei securități indivizibile”, a spus fostul președinte Dmitrii Medvedev.

Rusia dă înapoi în fața civililor, după 100 de zile de război

Rusia continuă să amenințe omenirea în această perioadă. Cele 100 de zile împlinite de război în Ucraina au fost subiect de tensiune la Kremlin, care nu a reușit să obțină ce și-a propus înainte de declanșarea invaziei de la sfârșitul lunii februarie. Teritoriile pe care le-au capturat sunt mult prea mici față de pretențiile Moscovei, care a prezentat Ucraina drept un stat „slab” civililor ruși.

Astfel, din cauza situației delicate, administrația lui Vladimir Putin a avut grijă ca presa de stat și publicațiile pro-Kremlin să nu se concentreze în această perioadă pe durata războiului din Ucraina, care ar putea să demoralizeze rușii.

„Atunci când se vorbește despre repere, întotdeauna apar întrebări: ce s-a realizat până la această dată? Așa a fost încă din perioada sovietică, când existau planuri pe cinci ani, planuri pentru ei și așa mai departe. Se pare că în acest moment nu există aproape nimic de arătat până la această dată. Se poate spune că unele așezări au fost luate, dar numele lor nu le spune nimic oamenilor. Este mult sau puțin? Obiectivele „operațiunii” sunt aproape sau nu?”, a explicat o sursă de la Moscova.

Realitatea Live

07 Ian. 2026, 12:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Ian. 2026, 12:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, a declarat, într-un interviu acordat postului public Moldova 1, că dosarul penal deschis pe marginea construcției drumului Leova–Bumbăta este în continuare în examinare, iar în cauză există persoane cu statut de învinuit.

Potrivit lui Dumbravan, la sfârșitul anului trecut Procuratura Anticorupție a inițiat o anchetă penală privind posibile nereguli în procesul de achiziție publică și în execuția lucrărilor la acest proiect rutier. În prezent, investigația se află într-o etapă-cheie, fiind dispusă o expertiză tehnico-științifică în domeniul construcțiilor.

„Pe acest dosar sunt persoane cu statut de învinuit în continuare, însă Procuratura Anticorupție a dispus efectuarea unei expertize tehnico-științifice în construcții, care, la moment, este încă în curs de executare. Așteptăm concluziile experților și, în funcție de acestea, urmează să acționăm în continuare”, a precizat Dumbravan.

Proiectul rutier Leova–Bumbăta, inaugurat parțial în anul 2023, a intrat în vizorul anchetatorilor după apariția suspiciunilor privind modul de atribuire a contractului și calitatea lucrărilor executate. În prezent, în dosar figurează două persoane cu statut de bănuit: fostul șef al Administrației Naționale a Drumurilor, Sergiu Behjan, și administratorul unei companii private implicate în realizarea proiectului.

Prejudiciul cauzat statului urmează să fie stabilit cu exactitate după finalizarea expertizei tehnice. Drumul Leova–Bumbăta a generat controverse majore în spațiul public, fiind catalogat drept cel mai scump drum construit vreodată în Republica Moldova, cu un cost estimat de aproximativ 3,5 milioane de euro per kilometru. Valoarea totală a proiectului se ridică la circa 260 de milioane de lei. În context, primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean declara că respectivul drum riscă să divină muzeul corupției.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!