Rusia invadată de produsele unei super puteri mondiale: Creștere cu 75% a afacerilor acestei țări cu Moscova

09 Iun. 2023, 05:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Iun. 2023, 05:55 // Actual //  bani.md

După începerea invaziei lui Putin din Ucraina de acum peste 15 luni, piețele financiare, energetice și alimentare din întreaga lume au fost bulversate. Fluxurile economice s-au schimbat, iar Rusia și-a redirecționat schimburile comerciale. În schimb, China, o super putere economică mondială, a crescut masiv exporturile către Moscova cu 75% în primele 5 luni din 2023.

Exporturile Chinei spre Rusia au ajuns la 42,96 de miliarde de dolari în perioada 1 ianuarie – 30 mai 2023, în timp ce exporturile Moscovei au avansat cu doar 19%, până la 50,84 de miliarde de dolari, potrivit CNN.
Comerțul bilateral dintre Rusia și China a totalizat peste 93,8 miliarde de dolari din ianuarie până în mai în 2023, o creștere cu 40,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Administrației Generale a Vămilor din China.

Datele publicate miercuri, 7 iunie 2023, au mai arătat că exporturile Chinei către Rusia au ajuns la 42,96 miliarde de dolari din ianuarie 2023, o creștere de 75,6% față de 2022. Numărul valorilor totale ale comerțului și al exporturilor totale au cunoscut cele mai mari creșteri de la începutul invaziei Ucrainei de către regimul lui Putin. Rusia devenind partenerul comercial al Chinei cu cea mai rapidă creștere din lume.

Rusia a fost lovită de sancțiuni occidentale fără precedent de când a invadat Ucraina și a fost exclusă practic din economia globală.
Dar China, care și-a declarat prietenia „fără limite” cu vecinul său din nord, a adus Kremlinului un colac de salvare economic, temperând impactul excluderii sale din sistemul financiar SWIFT global.

Comerțul dintre China și alte țări sau regiuni a scăzut în mare parte față de anul trecut. Taiwan, Coreea de Sud, Noua Zeelandă și SUA au înregistrat cea mai mare scădere de pe glob, Taiwanul și-a micșorat comerțul cu China cu peste 25%. Comerțul dintre Statele Unite și China s-a redus, de asemenea, cu 12,3%.

Luna trecută, prim-ministrul rus Mihail Mișustin a declarat că se așteaptă ca comerțul dintre Rusia și China să depășească 200 de miliarde de dolari în 2023.

Premierul Chinei Li Qiang s-a întâlnit cu Mișustin la Beijing în mai și a spus că țara sa este dispusă să colaboreze cu Rusia pentru a promova cooperarea lor pragmatică în diverse domenii și pentru a o duce la un „nou nivel”, potrivit Reuters.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

31 Mart. 2026, 17:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
31 Mart. 2026, 17:50 // Actual //  Ursu Victor

Fosta ministră a Finanțelor, Natalia Gavrilița, a declarat venituri de peste 2 milioane de lei în 2025, însă structura acestora evidențiază o dependență majoră de indemnizații și venituri externe, potrivit declarației de avere .

Cea mai mare parte a veniturilor provine din indemnizația obținută de la Banca Națională a Moldovei, unde aceasta este membră a Consiliului de supraveghere, în valoare de peste 1,37 milioane de lei. La aceasta se adaugă salariul de circa 285 de mii de lei de la organizația „Parteneriate pentru Noua Economie”.

Totodată, Gavrilița a încasat peste 48.000 de euro dintr-o bursă oferită de Robert Bosch Stiftung, dar și onorarii de câteva mii de euro de la instituții internaționale precum NATO Defense College sau alte organizații.

În același timp, fosta ministră a declarat venituri din chirii de circa 3.800 de euro și dobânzi modeste din conturi bancare din Republica Moldova, Marea Britanie și Germania.

La capitolul bunuri, Gavrilița deține un apartament de circa 52 metri pătrați, achiziționat anterior, și un automobil Lexus RX 350 din 2009, estimat la 17.000 de euro. În același timp, aceasta locuiește în casa părinților, în baza unui drept de abitație.

Declarația arată și disponibilități financiare în mai multe conturi bancare, atât în țară, cât și peste hotare, inclusiv în lei, euro, dolari și lire sterline, însă fără investiții majore în acțiuni sau afaceri.

Un detaliu relevant este și nivelul cheltuielilor declarate în străinătate, inclusiv peste 24.000 de euro pentru chiria unui apartament în Berlin și peste 12.000 de euro pentru studii.