Rusia relansează producția de Moskvici. Când va începe vânzarea primelor mașini

23 Nov. 2022, 18:15
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
23 Nov. 2022, 18:15 // Au Bani //  MD Bani

După o pauză de două decenii, Rusia a relansat producţia brandului auto Moskvici din era sovietică la o fabrică din apropiere de Moscova, la care a renunţat grupul francez Renault, a anunţat Ministerul Industriei şi Comerţului, transmite Reuters.

După invadarea Ucrainei de către trupele ruseşti, în 24 februarie, mulţi producători auto străini s-au retras din Rusia. În mai, Renault şi-a vândut participaţia majoritară deţinută la producătorul auto rus Avtovaz cu o rublă, cu opţiunea de a o răscumpăra în termen de şase ani. Renault a vândut şi uzina din apropiere de Moscova, unde erau produse automobile Renault şi Nissan, tot pentru o rublă. Fabrica a fost redenumită Moscow Automobile Factory Moskvici.

Cu doar 600 de vehicule programate pentru producţie anul acesta, relansarea nu va modifica perspectivele sumbre ale industriei auto din Rusia, vânzările anuale fiind estimate să scadă sub un milion de unităţi, pentru prima dată în istoria modernă a ţării, scrie Agerpres.

Cel mai recent obiectiv, de a produce anual 100.000 de automobile Moskvici, din care unele vor fi electrice, este mult sub nivelul din industrie pentru o fabrică auto – între 200.000 – 300.000 de unităţi. Tesla produce 22.000 de maşini pe săptămână la fabrica sa din Shanghai.

„Primele maşini Moskvici vor ieşi de pe linia de producţie în decembrie 2022”, a informat într-un comunicat partenerul tehnologic al fabricii – producătorul de camioane Kamaz.

Relansarea Moskvici (Muscovite) ar putea reprezenta o lovitură de teatru. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că platforma de producţie şi design a grupului chinez JAC va fi folosită pentru producerea brandului.

Sancţiunile occidentale au restricţionat accesul la componente fabricate în străinătate, afectând producţia auto în Rusia. Oficialii guvernamentali şi Kamaz susţin că au stabilit noi lanţuri de aprovizionare, dar nu au dat detalii.

„Obiectivul în viitorul apropiat îl reprezintă un proces de asamblare redus, cu implicarea furnizorilor locali, până la finalul lui 2023. Reluarea completă a producţiei ar urma să ducă la crearea a aproximativ 40.000 de locuiri de muncă”, a declarat ministrul Industriei şi Comerţului, Denis Manturov.

Acesta a anunţat că vânzările modelului Moskvich 3 vor începe în decembrie.

Moskvici, care înseamnă „originar din Moscova”, a fost pentru prima dată fabricat în Uniunea Sovietică şi era menit să fie un automobil rezistent, accesibil, cu componente produse în Rusia şi în Germania de Est.

În urma colapsului URSS, fabrica din Moscova a fost privatizată şi ulterior şi-a declarat falimentul.

Încă sunt înmatriculate 200.000 de maşini Moskvich în Rusia, inclusiv 46.000 cu o vechime de peste 35 de ani, conform datelor agenţiei de analiză Autostat.

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!