Scandalul Magnitsky. Arestări în Spania, sub acuzația de spălare de bani din Rusia

14 Dec. 2022, 16:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Dec. 2022, 16:56 // Actual //  bani.md

Un suspect în scandalul de spălare de bani „Magnitsky” a fost arestat în Spania, potrivit unui anunț al Europol și al autorităților locale.

Este vorba despre o femeie, care a fost reținută în cadrul unei anchete asupra unei bande criminale suspectată că a spălat bani murdari în legătură cu cazul de corupție Magnitsky. Se bănuiește că această grupare a reușit să spele circa 219 de milioane de euro (233 de milioane de dolari) din Rusia, notează evz.ro.

Poliția spaniolă a declarat că suspectul este o femeie, dar numele acesteia nu a fost dezvăluit. Polițiștii au mai spus că că Spania încearcă acum să sechestreze trei proprietăți, două mașini de lux și 19 conturi bancare, în legătură cu suspecta arestată.

Reamintim că avocatul fondului rus de investiții Hermitage Capital Management, Serghei Magnitsky, cel care a expus spălarea de bani, a murit în închisoare, în 2009. El a acuzat o serie de oficiali că au furat 230 de milioane de dolari prin fraudă fiscală. Serghei Magnitsky a fost condamnat postum pentru evaziune fiscală.

La rândul spu, Europol a spus că suspecta a fost arestată în Insulele Canare și că până acum au fost confiscate un total de 75 de proprietăți din Spania, în valoare cumulată de 25 de milioane de euro, în cadrul anchetei asupra grupării.

Europol a adăugat că ancheta a identificat un grup de indivizi care erau toți ruși și aveau legături nesemnificative cu Spania.

„Banii murdari au fost fie trimiși în conturile bancare ale acestor cetățeni ruși, care se presupune că locuiau în Spania, pentru ca aceștia să cumpere proprietăți, fie erau dați către agenții imobiliare spaniole cu legături strânse cu comunitatea rusă, care cumpărau proprietăți imobiliare în numele presupușilor clienți”, au adăugat reprezentanții Europol.

Scandalul Magnitsky

Serghei Magnitsky era auditor la firma de avocatură Firestone Duncan, căreia Hermitage Capital Management îi era client. Fondul de investiții a fost percheziționat de autoritățile din Rusia, la fel și firma de avocatură, în 2007. El a descoperit că actele luate de poliția rusă în cursul perchezițiilor au fost date unor grupări de crimă organizată, care au preluat fondul de investiții și au cerut, fraudulos, returnări de taxe în valoare de 230 de milioane de dolari.

El a mai spus că singurul scop al acuzațiilor de evaziune fiscală contra Hermitage a fost acela de a fura documente în cursul prechezițiilor și a acuzat că din complot au făcut parte magistrați, polițiști, oficiali ai fiscului, bancheri și membri ai mafiei ruse. Iar acuzațiile lui Magnitsky s-au dovedit ulterior reale, noul proprietar al Hermitage Capital Management, Viktor Markelov, din Tatarstan, încasând uriașa sumă de bani de la stat.

Dar, în loc ca autoritățile să ancheteze preluarea frauduloasă a fondului de investiții, l-au anchetat și condamnat pe Magnitsky, care a fost încarcerat în noiembrie 2008. Un an mai târziu, cu doar opt zile înainte de termenul la care trebuia ori eliberat, ori trimis în judecată, Magnitsky a murit în condiții suspecte în închisoare.

În urma acestui scandal, în Statele Unite a fost emisă o lege crucială, The Global Magnitsky Act (2016), care permite autorităților americane să sancționeze oficiali guvernamentali din alte țări dacă se fac vinovați de încălcări ale drepturilor omului, prin înghețarea activelor și interdicția de a intra în SUA.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!