Scumpirile se țin lanț, dar consumul de benzină crește. Cât au importat petroliștii

Chiar dacă prețurile la carburanți cresc de la o zi la alta asta nu-i împiedică pe șoferi să meargă cu automobilele. În prima jumătate de an importurile de carburanți s-au majorat cu 1%, până la 385,3 mii tone, potrivit datelor ANRE.

Importurile de benzină s-au majorat cu 12,6%, la 81,6 mii tone, în timp ce importurile de motorină s-au redus cu 2%, la 275 mii tone. Majorarea importurilor la motorină are loc în al doilea semestru când agricultorii încep recoltarea. Importurile de gaze lichefiate au scăzut cu 0,6%, la 28,5 mii tone.

22 de companii au licență de import și comerț angro cu benzină și motorină, iar pentru import și comerț angro de gaze lichefiate – 12 companii. La sfârșitul lunii iunie 2021, existau 195 de deținători de licențe pentru comercializarea produselor petroliere pe piață. Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 713 stații PECO. Aproape 70% aparțin la 6 companii: Lukoil Moldova (pondere – 17% din total), Petrom Moldova – 13%, Rompetrol Moldova – 11%, Tirex Petrol – 11 %, Datario – 10% (denumire comercială Vento) și Bemol – 5%.

În ceea ce privește țara de import, România reprezintă principalul furnizor de produse petroliere deținând din totalul importat o cotă de 98,77% la benzină și 83,06% la motorină. Această tendință se explică prin prezența pe piața autohtonă a companiilor petroliere care dețin rafinării proprii în statul vecin și distanța mică, care permite importul pe cale rutieră la costuri relativ mici. Din celelalte țări furnizoare de produse petroliere principale pot fi menționate Federația Rusă cu 13,65 %, Bulgaria cu 3,07 % și Belarus cu 0,22 % la motorină.

#import #motorina #benzina #carburanti

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.