Se clatină scaunul ministrului Bolea!? Recean: Fiecare dintre noi obosește câteodată

08 Iun. 2023, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Iun. 2023, 17:04 // Actual //  bani.md

Premierul Dorin Recean, după vizita de la podul de la Bumbăta, a discutat cu fermierii care protestau pe traseul de la Leova. Agriculturii și-au exprimat nemulțumirea că sunt în prag de faliment și au nevoie de suportul statului, în condițiile în care prețurile mici nu le acoperă cheltuielile.

„Problema e diferența dintre costuri și cheltuieli. Tot suportul pe care l-am putut acorda din buget l-am acordat. Suntem în situația în care apelăm la ajutorul extern, dar asta nu înseamnă că banii vor veni a doua zi. Ministrul Bolea va merge în data de 20 iunie la Bruxelles și va negocia. Dânsul va trebui să demonstreze costurile”, a declarat Recean.

În replică, fermierii s-au arătat nemulțumiți de activitatea ministrului Vladimir Bolea și au declarat că acesta nu face nimic în calitate de ministru.

Drept răspuns premierul Recean a spus: „Fiecare dintre noi obosește câteodată”.

Fermierii au ieșit la protest din data de 7 iunie. Aceștia cer alocarea nu mai târziu de 1 august 2023 a compensațiilor costurilor de producere fermierilor mici și mijlocii în valoarea de cel puțin 3000 de lei per hectar la culturile agricole de primă grupă (grâu, orz, rapiță);

Restricționarea temporară prin decizia CSE a importului grâului, porumbului, rapiței și floarei soarelui în Republica Moldova din Ucraina, în condițiile în care Comisia Europeană va prelungi această restricție pentru țările din Europa de Este după 5 iunie;

Obligarea Portului Giurgiulești în perioada 1 iulie-31 decembrie 2023 să exporte doar producția agricolă de origine moldovenească;

Achitarea până la 1 iulie 2023 a tuturor datoriilor la subvențiile pentru anul 2022;

Modificarea (cu intrare în vigoare până la 10 iunie 2023) legii cu privire la Programul de rambursare a TVA, astfel încât să fie prelungit acest program până la finele anului și extins numărul de beneficiarii și sumele achitate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Ian. 2026, 16:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Ian. 2026, 16:10 // Actual //  Grîu Tatiana

Grupul energetic ungar MOL se apropie de preluarea companiei petroliere sârbe NIS, în contextul în care sancțiunile impuse de Statele Unite obligă grupul rus Gazprom să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni pe care îl deține. Informația este relatată de Bloomberg, citată de presa regională.

Potrivit ministrului ungar de Externe, Péter Szijjártó, MOL și Gazprom Neft urmează să anunțe în următoarele zile un acord privind vânzarea participației rusești în NIS. După finalizarea tranzacției, Ungaria intenționează să solicite autorităților americane ridicarea sancțiunilor aplicate rafinăriei sârbe, care au intrat în vigoare în luna octombrie trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

Serbia s-a confruntat în ultimele luni cu dificultăți în aprovizionarea cu carburanți, fiind nevoită să recurgă la livrări de urgență din partea MOL, după aplicarea sancțiunilor împotriva NIS. Măsurile restrictive au fost suspendate temporar la finalul lunii decembrie, pentru a permite negocieri privind schimbarea structurii de acționariat.

Péter Szijjártó a declarat că MOL își propune să obțină pachetul de control al NIS, ceea ce ar consolida poziția grupului ungar, care operează deja rafinării în Ungaria, Croația și Slovacia. Declarațiile oficialului au avut un impact imediat pe bursă, acțiunile MOL înregistrând o creștere de peste 2%, iar avansul anual ajungând la aproximativ 18%.

În prezent, companiile afiliate Gazprom controlează circa 56% din acțiunile NIS, statul sârb deține aproximativ 30%, iar restul aparține acționarilor minoritari. Autoritățile de la Belgrad și-au exprimat intenția de a-și majora participația cu cinci puncte procentuale. Ministrul sârb al energiei, Dubravka Đedović Handanović, a precizat că obiectivul este ca negocierile să fie finalizate până la sfârșitul acestei săptămâni, iar un acord obligatoriu privind transferul de proprietate să fie semnat înainte de a solicita oficial Statelor Unite anularea sancțiunilor.

Activele NIS includ rafinăria de la Pančevo, cu o capacitate de procesare de aproximativ 4,8 milioane de tone pe an, precum și o rețea extinsă de benzinării în Serbia, România, Bulgaria și Bosnia și Herțegovina.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!