Se schimbă pilotul la MOLDATSA! Fostul șef al AAC preia cârma întreprinderii

27 Iul. 2026, 11:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Iul. 2026, 11:51 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Întreprinderea de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MOLDATSA” are un nou administrator interimar. Agenția Proprietății Publice (APP) anunță că funcția va fi exercitată, pentru o perioadă de tranziție, de Vasile Șaramet, fost conducător al Autorității Aeronautice Civile.

Schimbarea survine după încetarea mandatului lui Dumitru Vangheli, în urma suspendării activității manageriale și aprobării de către Consiliul de administrație a cererii sale de demisie.

Potrivit APP, Consiliul de administrație al întreprinderii a decis ca Vasile Șaramet să asigure interimatul funcției de administrator până la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului.

Noul administrator interimar a fost prezentat astăzi colectivului MOLDATSA de către directorul general adjunct al Agenției Proprietății Publice, Ion Ciumac.

MOLDATSA este întreprinderea de stat responsabilă de utilizarea spațiului aerian al Republicii Moldova și de deservirea traficului aerian, având un rol esențial în gestionarea și siguranța navigației aeriene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

10 Sept. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) a sancționat compania de creditare nebancară O.C.N. „Flex Financial” S.R.L. cu o amendă de 1 442 912 lei, după ce în cadrul controalelor au fost depistate mai multe încălcări ale legislației.

Decizia a fost adoptată de Comitetul executiv al BNM la 26 august, iar amenda reprezintă 4,47% din veniturile operaționale ale companiei înregistrate în anul 2025.

Potrivit BNM, încălcările constatate vizează cerințele privind creditarea responsabilă, raportarea informațiilor către birourile istoriilor de credit, respectarea actelor normative interne, asigurarea transparenței activității, cerințele de raportare și regulile privind clasificarea creditelor.

Înființată în Moldova în octombrie 2022, Flex Financial a intrat efectiv pe piață în aprilie 2023, când și-a deschis primele puncte de lucru la Chișinău și Bălți. Compania este parte a unui grup financiar internațional axat pe creditele de consum, cu operațiuni în șase state europene: România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Spania și Moldova. Pe piața românească, grupul este cunoscut prin brandul FlexCredit, aceeași marcă fiind utilizată și în Moldova.