Sfârșitul transferurilor bugetare pentru rambursarea TVA Găgăuziei! Guvernul a tăiat milioane de lei

28 Iul. 2023, 11:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Iul. 2023, 11:31 // Actual //  bani.md

Autoritățile din Găgăuzia vor trebui să ramburseze TVA agenților economi din bugetul propriu, potrivit deciziei Guvernului aprobată în ședința de astăzi.

„Restituirea sumei TVA și accizelor achitate de către agenții economici din unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special se realizează din bugetul acesteia. În cazul în care după încheierea exercițiului bugetar, suma restituirilor la aceste tipuri de venituri depășește suma încasărilor, diferența se compensează prin transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat în anul bugetar următor”, se arată în proiectul de decizie.

Decizia vinde la inițiativa deputatului Radu Marian de săptămâna trecută. Potrivit căruia, Găgăuzia se bucură de o autonomie bugetară și i se rambursează TVA de la bugetul dacă e mai mare la procurări decât la livrări, când e vorba de investiții capitale.

„În mod neclar, contrar principiilor autonomiei locale, restituirea TVA din UTAG se face din contul bugetului de stat. Avem o situație în care se încasează TVA, dar aceste resurse nu participă la restituirea TVA. Această prevedere a fost introdusă în 2004. Or, bugetul central a pierdut 640 milioane de lei din rambursarea TVA în ultimii cinci ani”, a punctat Marian.

Deputatul a spus că pentru a soluționa problema va fi modificat Codul fiscal. Este vorba de articolul 6 din cu privire la restituirea taxelor și impozitelor, TVA pentru agenții economici. „Acest lucru se va face din bugetul autonomiei, în limita veniturilor disponibile, iar sumele neacoperite se vor compensa din bugetului de stat. În urma modificării economiile la buget vor fi de 500 milioane de lei în următorii cinici ani. Astfel, banii vor fi utilizați în toată țară nu doar într-o singură autonomie”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.