Situație fără precedent! Euro mai ieftin față de dolarul american

13 Iul. 2022, 17:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Iul. 2022, 17:29 // Actual //  bani.md

Moneda euro a coborât miercuri, pentru scurt timp, sub pragul simbolic de un dolar, o situaţie fără precedent după luna decembrie 2002, afectată de politica Fed de majorare agresivă a dobânzilor şi îngrijorările cu privire la riscul de recesiune în zona euro.

La scurt timp după publicarea unor date statistice care arată o creştere accelerată a inflaţiei în SUA în luna iunie, ceea ce deschidea calea unei politici monetare şi mai restrictive din partea Rezervei Federale americane, moneda euro se tranzacţiona pentru 0,9998 de dolari în jurul orei 12.45 GMT, o premieră de la introducerea sa în circulaţie.

De la introducerea sa în circulaţie în 1999, moneda euro a petrecut foarte puţin timp sub nivelul de paritate cu dolarul. Ultima dată când a fost în această situaţie a fost între 1999 şi 2002, când a coborât până la un minim istoric de 0,82 dolari în luna octombrie 2000.

Chiar dacă are o istorie relativ scurtă de două decenii, moneda euro este a doua cea mai căutată valută pe pieţele mondiale de schimb valutar, iar tranzacţiile zilnice euro/dolar sunt cele mai mari de pe piaţa valutară globală care are o valoare de 6.600 de miliarde de dolari pe zi.

Deprecierea euro, care a pierdut 12% din valoare de la începutul anului, este o nouă bătaie de cap pentru BCE. Un euro mai slab face ca bunurile importate să devină mai scumpe, ceea ce pe cale de consecinţă alimentează şi mai mult inflaţia. Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 8,6% în luna iunie. Pe de altă parte, încercarea de a susţine cursul de schimb al euro cu dobânzi mai mari ar putea agrava riscurile de recesiune.

Economiştii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să înceapă să majoreze dobânda de referinţă la reuniunea din 21 iulie, aceasta fiind prima majorare a costului creditului în zona euro decisă în ultimii 11 ani. În schimb, începând din luna martie şi până în prezent, Banca centrală a SUA a majorat costul creditului cu 150 de puncte de bază şi ar urma să adopte o nouă majorare de 75 de puncte de bază la reuniunea de la finele acestei luni.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

27 Mart. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Mart. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Serviciul Fiscal de Stat a identificat mai multe neconcordanțe în declarațiile TVA pentru luna noiembrie 2025, iar în urma intervențiilor contribuabilii au declarat suplimentar circa 2,5 milioane de lei la buget.

Totodată, suma TVA care urma să fie trecută în cont a fost redusă cu 15,3 milioane de lei, după corectarea diferențelor depistate în datele raportate.

În urma acțiunilor de conformare, Fiscul a înregistrat și 10 contribuabili noi ca plătitori de TVA. Șase dintre aceștia activează în domeniul tehnologiilor informaționale, iar cinci au fost luați în evidență cu întârziere.

Inspectorii fiscali au efectuat 168 de vizite și au aplicat 195 de chestionare, pentru a clarifica situațiile neconforme și a preveni repetarea greșelilor. Cele mai frecvente probleme au fost erorile de completare a declarațiilor, inclusiv din neatenție, greșelile din perioadele anterioare, dar și depunerea declarațiilor cu date nule sau solicitările de restituire a TVA.

În același timp, rata de depunere la termen a declarațiilor privind TVA a fost de 96%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!