Șoc în sectorul agricol! Cel mai mare nivel al creditelor neperformante din economie – 19%

07 Dec. 2025, 11:00
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Ursu Victor
07 Dec. 2025, 11:00 // Uncategorized //  Ursu Victor

Rata creditelor neperformante (NPL) din sistemul bancar al Republicii Moldova a continuat să se îmbunătățească în 2024. Indicatorul a coborât 4,1%, față de 5,6% în 2023, arată cele mai noi date publicate de Banca Națională. Indicatorul a marcat o reducere de 1,4 puncte procentuale.

Deși evoluția generală este pozitivă, diferențele între ramurile economiei sunt semnificative, unele sectoare înregistrând presiuni majore în ceea ce privește capacitatea de plată.

Agricultura rămâne sectorul cu cele mai multe probleme, rata NPL urcând la 19,2%, față de 15,4% anul trecut – o creștere accelerată de 3,8 puncte procentuale, pe fondul unui an agricol dificil și al vulnerabilității persistente la șocuri climatice și financiare. Soldul total al creditelor în agricultură constituia 5,1 miliarde de lei.

Creșteri ale creditelor neperformante se observă și la persoanele fizice care practică activități independente (soldul creditelor era de 1,9 miliarde de lei), unde rata NPL a ajuns la 14,4%, în creștere cu 2,1 p.p., precum și în industria alimentară (soldul creditelor 4,5 miliarde de lei) și instituțiile subordonate UAT, unde indicatorii se deteriorează ușor.

Un alt domeniu care atrage atenția este industria productivă, care înregistrează un NPL ridicat, de 8,7%, dar relativ stabil față de anul trecut.

În schimb, câteva sectoare prezintă o îmbunătățire considerabilă. Industria energetică consemnează cea mai mare scădere a ratei creditelor neperformante, de la 12,1% la doar 0,4%, o reducere spectaculoasă de 11,7 puncte procentuale, în timp ce transporturile și telecomunicațiile scad de la 6,9% la 2,9%.

De asemenea, rata NPL se reduce în comerț, imobiliare și servicii, semnalând o stabilizare a riscurilor financiare în aceste domenii, chiar dacă nivelul absolut al portofoliilor rămâne ridicat în anumite ramuri.

BNM subliniază că scăderea ratei creditelor neperformante indică o calitate mai bună a portofoliilor bancare și o adaptare a debitorilor la noile condiții economice, însă avertizează că anumite sectoare – precum agricultura și activitățile independente – necesită monitorizare sporită, având în vedere vulnerabilitățile structurale și volatilitatea fluxurilor de venit.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Mart. 2026, 10:28
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
08 Mart. 2026, 10:28 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor al Republica Moldova lansează o nouă emisiune de Valori Mobiliare de Stat (VMS), perioada de subscriere urmând să se desfășoare între 9 și 18 martie 2026.

În cadrul acestei emisiuni vor fi oferite spre subscriere obligațiuni de stat cu două maturități. Prima opțiune are o maturitate de 2 ani, cu o rată a dobânzii de 7,05%, iar a doua opțiune are o maturitate de 4 ani, cu o rată a dobânzii de 7,35%.

Potrivit autorităților, dobânda este fixă pentru ambele tipuri de obligațiuni, ceea ce înseamnă că investitorii vor primi același randament pe toată perioada de deținere a titlurilor.

Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei, iar acestea pot fi achiziționate de investitori în perioada de subscriere stabilită de Ministerul Finanțelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!