Solicitanții vor putea obține unele aprobări ale BNM în formă electronică

17 Mai 2021, 10:50
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
17 Mai 2021, 10:50 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Comitetul executiv al BNM a aprobat modificări la Regulamentul cu privire la deținerile în capitalul social al băncii și Regulamentul cu privire la cerințele față de membrii organului de conducere al băncii, al societății financiare holding sau holding mixte, conducătorii sucursalei unei bănci din alt stat, persoanele care dețin funcții-cheie și față de lichidatorul băncii în proces de lichidare.

Aceste modificări vizează modalitatea de obținere a aprobărilor BNM pentru achiziționarea acțiunilor unei bănci sau pentru numirea de către bancă a membrilor organului de conducere al băncii, a conducătorilor sucursalei băncii din alt stat și a persoanelor care dețin funcții-cheie. Astfel, aprobările respective pot fi obținute  de acum nu doar pe suport de hârtie, dar și în formă electronică, prin intermediul portalului WEB al  Sistemului informatic al BNM.

Depunerea documentelor necesare pentru obținerea acestor aprobări ale BNM în formă electronică este posibilă în cazul deținerii de către solicitant a certificatului cheii publice, potrivit Legii privind semnătura electronică și documentul electronic. Pentru a obține dreptul de a depune cererea, documentele și informațiile necesare, solicitantul sau persoana autorizată urmează să se înregistreze prin intermediul portalului WEB al BNM în calitate de utilizator în conformitate cu Ghidurile de utilizare a portalului WEB al Sistemului informatic al BNM.

Posibilitatea de a obține în formă electronică  aprobările BNM pentru achiziționarea acțiunilor unei bănci, la fel, pentru numirea  de către bancă ori sucursala din alt stat a membrilor organului de conducere al băncii, a conducătorilor sucursalei băncii din alt stat și a persoanelor care dețin funcții-cheie va reduce costurile, eforturile, timpul alocat și va eficientiza procesul atât pentru solicitant, cât și pentru BNM.

Forma electronică de depunere a solicitărilor va face procesul mai prietenos mediului ambiant, dar și va asigura măsuri sporite de protecție a sănătății solicitanților și angajaților BNM în condiții de pandemie.

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!