„Spălătoria rusească”. Moscova cere extrădarea lui Platon. Chișinăul pune piciorul în prag

29 Oct. 2021, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Oct. 2021, 16:14 // Actual //  bani.md

Procuratura Republicii Moldova a refuzat, Federației Ruse, extrădarea lui Veaceslav Platon, numit și raiderul nr. 1 din CSI. Extrădarea lui Palton, a fost cerută  pe cazul „spălătoriei rusești” în sumă de jumătate de miliard de ruble rusești sau echivalentul a 20 de miliarde USD, potrivit informațiilor Ministerului de Interne din Federația Rusă, citate de interfax.ru.

„Solicitările pe numele lui Renato Usatîi și Vladimir Plahotniuc au rămas fără răspuns”, se mai spune in informația Ministerului de Interne, care susține că Plahotniuc, Platon și Usatîi sunt cetățeni ai Federației Ruse și ai Republicii Moldova.

În cazul extrădării, potrivit legislației penale a Federației Ruse, învinuiții riscă închisoare până la 20 de ani.

Cazul spălărilor de bani din Federația Rusă

În perioada iunie 2013 până la sfârșitul anului 2014, proprietarul băncii moldovenești Moldindconbank Veceslav Platon, împreună cu prim-vicepreședintele și liderul Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc, precum și cu Alexander Korkin, cu afaceri în sectorul bancar, au elaborat un mecanism de retragere a banilor clienților din sistemul financiar a Federației Ruse.

Pentru a-și pune în aplicare planurile, aceștia l-au atras și pe Usatîi, cu resurse financiare și politice. Proprietarii mai multor bănci rusești, Alexander Grigoriev și Oleg Kuzmin, și-au pus la dispoziție instituțiile financiare pentru operațiunea de spălare de bani. De asemenea, au fost atrași și șefii trezoreriei băncilor Rinat Yusupov și Venera Sharipova, precum și avocații Alexey Sobolev și Lev Pakhomov. Aceștia cooperau cu directorul trezoreriei Moldindconbank, Elena Platon. Iar cu ajutorul unor documente fictive de control valutar au asigurat transferul zilnic a sute de milioane de dolari și euro în conturile bancare ale unui nerezident Moldindconbank.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală în Federația Rusă. Plahotniuc și Platon au fost anunțați în căutare internațională, iar instanța a emis mandat de arest pe numele acestora.

Plahotniuc

Oligarhul Vladimir Plahotniuc om de afaceri, fost președinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), fost deputat este considerat cel mai bogat om din țară.

Împotriva lui Plahotniuc au fost deschise mai multe dosare penale în Rusia. În decembrie 2017. Comitetulu de Investigații l-a acuzat că a creat un grup infracțional pentru a pregăti un atentat la viața oponentului politic Renato Usatîi. Pe numele lui Pahotniuc a fost emis un mandat de arest.

Usatîi

Renato Usatîi este politician, om de afaceri, președinte al Partidul Nostru. Din 2015 până în 2018 – primarul celui de-al doilea cel mai populat oraș din Moldova, Bălți. A plecat la Moscova în august 2016, după ce autoritățile i-au deschis dosare penale și au încercat să-l treacă pe lista de urmărire internațională. În februarie 2018 a demisionat din funcția de primar al municipiului Bălți. La sfârșitul anului 2018, a părăsit Rusia, susținând că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, încerca să organizeze persecuții împotriva lui în Rusia. Usatîi a locuit în Germania câteva luni, după care ar fi plecat în România. După schimbarea puterii în Moldova, el a anunțat că se va întoarce imediat în patria sa. Procuratura Republicii Moldova, după un lung interogatoriu, a anulat mandatul de arestare a acestuia.

08 Mai 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Mai 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

S.A. CET-Nord a anunțat lansarea unei licitații pentru instalarea unui sistem de stocare a energiei electrice (BESS) cu o capacitate de 70 MW, în cadrul centralei termoelectrice din Bălți. Proiectul vizează selectarea unui partener privat care va asigura finanțarea și implementarea integrală, de la proiectare și construcție până la instalare și punere în funcțiune.

Potrivit companiei, viitorul sistem va fi conectat la rețeaua națională în baza unui aviz de racordare emis de Moldelectrica, ceea ce permite integrarea capacității de stocare în sistemul electroenergetic al țării.

Inițiativa face parte din eforturile autorităților de a dezvolta infrastructura de stocare a energiei, esențială pentru integrarea surselor regenerabile, acoperirea consumului în orele de vârf și sporirea rezilienței sistemului energetic. Sistemele BESS permit acumularea energiei produse în exces și utilizarea acesteia atunci când cererea este ridicată, contribuind la stabilitatea rețelei.

Ministerul Energiei al Republicii Moldova a precizat că statul își păstrează rolul de facilitator al investițiilor strategice, în timp ce implementarea tehnică și financiară va fi realizată de partenerul selectat printr-o procedură deschisă și competitivă, bazată pe criterii tehnico-financiare.

Proiectul de la Bălți vine în continuarea altor investiții în domeniu. La sfârșitul lunii aprilie, în localitatea Rădeni a fost pus în funcțiune cel mai mare sistem de stocare a energiei electrice din Republica Moldova, cu o capacitate de 60 MWh, integrat cu un parc fotovoltaic de 50 MW.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!