Studiu Novel: Contrabanda cu țigări la frontiera moldo-română a scăzut cu circa 23%

24 Aug. 2022, 15:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Aug. 2022, 15:18 // Actual //  bani.md

Piaţa neagră a ţigaretelor din România a continuat să scadă şi în iulie până la 6,1% din totalul consumului, comparativ cu 7,1% în mai, conform studiului realizat de compania Novel, relatează Agerpres, citat de unimedia.md. Procentul reprezintă un nou record istoric, fiind cel mai mic nivel înregistrat de la demararea cercetării comerţului ilegal cu produse din tutun, în anul 2008. Totodată, o scădere semnificativă de 23,1% s-a înregistrat la hotarul cu Republica Moldova.

„În luna iulie, piața neagră a scăzut la nivel național cu 1 p.p. De remarcat scăderea semnificativă a comerțului ilicit în partea de nord-est a țării, cu 13,4 p.p. față de mai, până la 13,3%, cel mai mic procent înregistrat în această zonă, cu toate că regiunea este în continuare cea mai afectată de contrabandă. Pe de altă parte, în regiunea sud-est piața neagră a crescut cu 3,9 p.p. până la 7,2%. Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, țigaretele etichetate ca fiind destinate Duty Free dețin cea mai mare pondere, de peste 50%, surclasând „cheap whites”, care au reprezentat până acum principala sursă”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.

Studiul arată că o scădere impunătoare a cotei țigărilor din Republica Moldova pe piața neagră a României, de la 26,7% la doar 3,6%. Reprezentanții Serviciului Vamal din Moldova declară că unul dintre obiectivele strategice ale instituției reprezintă a contracararea fenomenului de contrabandă și încălcare a legislației vamale precum și facilitarea comerțului legitim.

În acest sens, de către subdiviziunile Serviciului Vamal sunt realizate mai multe acțiuni ce duc la fluidizarea traficului, dar concomitent și la asigurarea realizării controlului pe domeniul antifraudă. Printre aceste acțiuni se numără utilizarea în cadrul posturilor vamale a echipamentelor portabile de detectare cu raze X, pentru identificarea mărfurilor ascunse în locuri special adaptate. Cu ajutorul acestor echipamente în cadrul acțiunilor întreprinse de către serviciile operative în  posturile au fost depistate țigări în tavanele a două autocare.

Totodată, în toate posturile sunt prezenți inspectorii chinologi cu patrupezii ce realizează controlul în vederea depistării produselor de tutungerie, substanțelor narcotice și a valutei. De asemenea, în baza criteriilor analizei de risc, echipele mobile de comun cu serviciile operative acordă suport și nemijlocit participă la realizarea controlului în posturile vamale de frontieră.

19 Sept. 2026, 08:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 08:52 // Actual //  Ursu Victor

Dacia continuă să piardă teren pe piața europeană. Înmatriculările mărcii în 34 de țări europene au scăzut în august cu 10,7% față de aceeași lună a anului trecut, până la 36.488 de autoturisme, pe fondul concurenței tot mai puternice din partea mărcilor chinezești și al creșterii cererii pentru automobile electrice și plug-in hybrid.

Toate modelele Dacia, cu excepția Bigster, au pierdut teren atât în august, cât și de la începutul anului, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Presiunea vine într-un moment în care piața auto europeană se electrifică rapid: în august, înmatriculările de automobile complet electrice au crescut puternic pe principalele piețe europene, în timp ce producătorii chinezi își extind accelerat cota de piață.

Franța a rămas cea mai mare piață pentru Dacia, cu 7.154 de mașini înmatriculate în august, însă volumul a fost cu 13,4% mai mic decât anul trecut. Germania a raportat 5.164 de unități, un nivel apropiat de cel din august 2025, în timp ce Turcia a urcat surprinzător pe locul al treilea, cu 3.953 de automobile și o creștere de 14,4%. Italia a coborât cu 13,8%, la 3.885 de unități, iar Spania cu 3,5%, la 3.617 mașini.

Ascensiunea Turciei a împins România în afara primelor cinci piețe ale mărcii. Înmatriculările Dacia pe piața românească s-au prăbușit în august cu peste 48%, într-o lună în care întreaga piață auto locală a înregistrat un declin sever.

Imaginea nu este mai bună nici la nivelul primelor opt luni din 2026. Dacia a înmatriculat în Europa 360.033 de vehicule, cu 8,6% mai puține decât în perioada similară din 2025. În termeni absoluți, marca a pierdut peste 36.000 de unități într-un singur an.

Franța conduce și clasamentul cumulat, cu 86.006 automobile Dacia, în scădere cu 10,4%. Urmează Italia, cu 62.649 de unități și un minus de 8,5%, Germania, cu 46.012 unități și o scădere de 3,9%, și Spania, cu 40.510 mașini, în recul cu 6,4%. Turcia a urcat pe locul cinci, cu 25.609 autoturisme, în creștere cu 16,9%.

România a coborât la 17.114 automobile Dacia înmatriculate în primele opt luni, cu 36,3% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. Evoluția contrastează puternic cu avansul mărcilor chinezești, care și-au accelerat prezența în Europa și au ajuns în iulie la o cotă record de 11,1% din piață.

În pofida reculului general, Sandero rămâne unul dintre cele mai puternice modele ale mărcii în Europa, chiar dacă și acesta a înregistrat în august o scădere de aproximativ 15% pe piețele pentru care existau date centralizate la jumătatea lunii septembrie.