SUA, în paralizie bugetară, după ce Congresul nu a reușit să adopte o lege a finanțelor

01 Oct. 2023, 07:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Oct. 2023, 07:40 // Actual //  bani.md

Statele Unite se află la doar câteva ore de o paralizie a administraţiei federale, în lipsa unui vot privind finanţarea acesteia, un scandal în care preşedintele Joe Biden şi republicanii îşi atribuie vina reciproc.

Prima economie a lumii urmează să încetinească duminică, mai puţin dacă are loc un acord de ultim moment, extrem de improbabil, iar 1,5 milioane de funcţionari urmează să fie privaţi de salarii, traficul aerian să fie perturbat şi vizitatorii parcurilor naţionale să găsească porţi închise.
Motivul este că niciuna dintre cele două Camere ale Congresului, nici Senatul, controlat de democraţi, şi nici Camera Reprezentanţilor, controlată de către republicani, nu au reuşit să adopte o lege a finanţelor prin care să prelungească bugetul statului federal, care expiră la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, la ora 4.00 GMT (duminică, 7.00, ora României).

Cu un an înainte de alegerile prezidenţiale, cele două tabere se acuză reciproc de această situaţie, foarte nepopulară în rândul americanilor.

Această criză bugetară va avea repercusiuni directe asupra Războiului din Ucraina.
Casa Albă a cerut iniţial ca legea finanţelor supusă votului aleşilor să cuprindă un ajutor militar şi umanitar destinat Ucrainei în valoare de 24 de miliarde de dolari.

Conştient de riscul oboselii marelui său aliat american, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a efectuat săptămâna trecută o vizită în Congres, într-o încercare de a convinge Statele Unite să-l ajute să treacă ”linia de sosire” împotriva Rusiei.

Însă deblocarea unei asemenea sume pare tot mai incertă, având în vederea direcţia în care se îndreaptă negocieri purtate în culise.
O mână de aleşi republicani trumpişti refuză să deblocheze un nou ajutor Kievului, apreciind că aceste fonduri este necesar să fie alocate în gestionarea crizei migraţiei în Statele Unite.

Legături politice

Aceşti locotenenţi ai lui Donald Trump, care dispun de o putere disproporţionată din cauza unei majorităţi foarte fragile a republicanilor în Camera Reprezentanţilor, au împins deja Statele Unite pe marginea prăpăstiei politico-financiare în urmă cu patru luni, în dosarul ridicării plafonului datoriei.

Ei au primit de la fostul preşedinte – care l-ar putea înfrunta pe Joe Biden în 2024 – ordinul de a ”paraliza” statul federal, dacă nu obţin câştig de cauză în ”toate” dosarele bugerate aflate în dezbatere.

Preşedintele democrat Joe Biden consideră că mingea se află în terenul republicanilor din Camera Reprrzentanţilor.

Din contra, preşedintele Camerei Reprezentanţilor Kevin McCarthy, ales cu preţul a numeroase înţelegeri cu trumpiştii, îi acuză pe democraţi că vor ”să paralizeze Guvernul”.

În timpul preşedinţiei lui Donald Trump, Statele Unite au înregistrat cel mai lung „shutdown”, în iarna 2018-2019.

Potrivit mai multor estimări, PIB-ul american a pierdur atunci peste trei miliarde de dolari
Cu câteva ore înainte de termen, America se pregăteşte de o nouă închidere – totală sau parţială – a serviciilor.

Funcţionari au început să fie notificaţi cu privire la iminenţa acestei paralizii.
Majoritatea celebrelor parcuri naţionale americane, ca Yosemite şi Yellowstone, îşi vor închide porţile.

Traficul aerian ar urma să fie foarte perturbat, deoarece controlorii de trafic aerian şi funcţionarii Agenţiei Securităţii Transporturilor (TSA) sunt de asemenea vizaţi.

Unii beneficiari de ajutoare alimentare ar putea să nu mai primească acest ajutor.
Fiecare săptămână de „shutdown” ar putea costa 0,2 puncte procentuale din PIB-ul Statelor Unite în trimestrul patru, potrivit unei note a economiştilor de la Goldman Sachs.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Ian. 2026, 12:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
01 Ian. 2026, 12:46 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Importurile de produse energetice și electricitate ale Republicii Moldova au crescut în trimestrul III 2025 și au ajuns la 423,88 milioane de dolari SUA, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele publicate de Banca Națională a Moldovei în raportul privind Balanța de plăți.

Potrivit BNM, principalul factor care a determinat majorarea importurilor energetice a fost creșterea valorii energiei electrice importate, care aproape s-a triplat comparativ cu trimestrul III 2024 și a ajuns la 121,57 milioane USD. Energia electrică a devenit astfel a doua cea mai importantă componentă a importurilor energetice, după combustibilul diesel.

Datele oficiale arată că importurile de combustibil diesel au totalizat 156,12 milioane USD, reprezentând 36,8% din totalul importurilor de produse energetice, în timp ce benzinele auto au însumat 62,91 milioane USD, în scădere față de anul precedent. Importurile de gaz natural au coborât puternic, cu 58,6%, până la 35,52 milioane USD, pe fondul reducerii volumelor și schimbării structurii de aprovizionare.

În același timp, importurile de cărbune au crescut ușor, până la 4,43 milioane USD, iar cele de păcură au rămas marginale. Categoria „alte produse energetice” a urcat la 43,22 milioane USD, indicând o diversificare a surselor, dar și o presiune suplimentară asupra balanței comerciale.

Creșterea facturii energetice vine într-un context macroeconomic fragil, marcat de adâncirea deficitului comercial și de majorarea datoriei externe, care a ajuns la aproape 59% din PIB în primele nouă luni ale anului 2025, amplificând vulnerabilitatea externă a economiei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII