Tânărul director FEE-NORD și-a scos automobilul de lux la vânzare. Vrea 22.000 euro. Cum arată BMW-ul

01 Iun. 2021, 06:37
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
01 Iun. 2021, 06:37 // Slider //  MD Bani

Directorul întreprinderii de stat  „Furnizarea Energiei Electrice Nord” FEE-NORD, Serghei Gramma, care s-a remarcat prin vacanțele de lux și salarii crase și-a scos automobilul la vânzare, scrie Nordnews.md. Acesta cere pe bijuteria pe patru roți aproape 22 de mii de euro. Este vorba de un BMW seria 5, fabricat în 2014 pe care, conform declarației de avere și interese personale l-a procurat cu 200 de mii de lei.

Anunțul cu privire la vânzarea BMW-lui a fost  publicat pe un site de specialitate, duminică 30 mai. Potrivit înștiințării  de pe pagina web, Serghei Gramma, care mai este și Consilier municipal de Bălți din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), își vinde automobilul, folosind un intermediar.

În data 23 martie curent, Serhei Gramma într-o discuție telefonică cu reporterul portalului de știri nordnews.md a declarat că și-a cumpărat automobilul în credit. În urma analizei declarației de avere și interese personale ale lui Gramma am observat că acesta a luat un credit de la o bancă comenrcială în valoare de 150 de mii de lei, echivalentul pe atunci a peste 7 mii de euro. Tânărul director a mai adăugat 2,5 mii de euro și a cumpăart BMW-l.

În cadrul aceleiași discuții telefonice, directorul de FEE-NORD a precizat că „ Referitor la mașină, în momentul în care am cumpărat-o aceasta se afla în stare tehnică precară și nu putea fi pusă în circulație rutieră, de aici vine și prețul de 200 de mii de lei”. 

Realitatea Live

19 Apr. 2026, 13:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Apr. 2026, 13:59 // Actual //  Ursu Victor

Economia Rusiei începe să dea semne de slăbiciune, chiar dacă prețurile ridicate la petrol au susținut veniturile, potrivit unui editorial publicat de The Washington Post.

Deși Moscova a reușit să evite un colaps economic în urma sancțiunilor occidentale, realitatea începe să-l ajungă din urmă pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. În cadrul unei ședințe recente, acesta a admis că sectoare-cheie precum industria prelucrătoare, producția industrială și construcțiile sunt în scădere, iar economia s-a contractat în primele două luni ale anului.

Pentru a finanța mobilizarea militară la scară largă, autoritățile au majorat în mod repetat taxele. Taxa pe valoarea adăugată a fost ridicată la 22%, iar pragul de aplicare a fost coborât, ceea ce a adus mai multe întreprinderi mici și mijlocii în sfera de impozitare.

Potrivit unei analize citate de Financial Times, aceste măsuri au pus „sute de mii de companii în pragul falimentului”, doar un sfert dintre IMM-uri fiind încrezătoare că își vor putea continua activitatea.

Situația este agravată de un deficit acut de forță de muncă  o premieră în istoria modernă a Rusiei. Mulți specialiști au părăsit țara, iar alții au fost redirecționați către industria de apărare.

În același timp, Kremlinul ar fi limitat accesul la informații economice relevante, reducând transparența datelor privind comerțul și finanțele companiilor. Legislația adoptată în 2024 sancționează răspândirea așa-numitei „informații false”, iar controlul asupra mass-mediei reduce semnificativ spațiul pentru verificare independentă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!