Ţara care şi-a stins de una singură becul

În ultimul deceniu, România nu numai că nu a reuşit să-şi majoreze capacitatea de producţie de energie electrică, dar nici măcar nu a putut să o păstreze constantă, închizând unităţi fără a pune mare lucru în loc.

Germania, Polonia, Grecia şi Austria sunt state care spun o cu totul altă poveste în ceea ce priveşte abordarea acestui sector strategic.

Statisticile europene arată că în perioada 2011-2020 parcul de producţie de energie al României s-a micşorat cu 9%, de la 19.733 MW la circa 18.000 MW, tendinţă care a continuat, România având acum un parc de circa 16.600 MW pe hârtie. Astfel, deşi în perioada 2009-2014 România a trecut printr-un puternic val de investiţii în proiecte de energie verde, care au adăugat sistemului energetic naţional circa 4.300 MW noi, închiderile de unităţi, mai ales cele din zona termo au anulat la nivelul întregului sistem acest aport pozitiv de capacitate. Rezultatul este că de trei ani, România a devenit importator net de energie electrică. Lucrurile stau însă diferit cu multe alte state europene care au înţeles importanţa strategică a sectorului energetic şi au acţionat ca atare.

Germania şi-a crescut capacitatea instalată cu 34%, arată datele Eurostat, iar Irlanda a bifat un procent similar de creştere a capacităţii instalate. Dar poate cel mai elocvent caz este cel al Poloniei, care a reuşit să termine anul 2020 cu o capacitate de producţie a energiei cu 29% mai mare faţă de cea din 2011.
Ce este interesant la cazul Poloniei este faptul că ţara şi-a păstrat aproape intactă capacitatea centralelor pe cărbune, care asigură 70% din producţia de energie, dar a adăugat la această capacitate proiecte din energie verde. În România, lucrurile au stat diferit, exitul din cărbuni, fără a pune nimic în loc, subminând statutul de exportator net de energie al României în ultimii trei ani.
Investiţiile din partea de eoliene şi solare, unde România are acum un portofoliu de generare de circa 4.300 MW, s-au făcut fără unităţi de stocare sau de echilibrare, astfel că independenţa zilnică a alimentării cu energie a României depinde de cum bate vântul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#bec #Energie #Germania

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Guvernul din Monaco este implicat într-o anchetă penală discretă, care durează de cinci ani, privind posibila acordare preferențială a unui contract public către compania de elicoptere Monacair, deținută de Andrea și Pierre Casiraghi, nepoții prințului Albert II. Informațiile au fost dezvăluite de agenția Bloomberg, care citează surse judiciare și documente din anchetă.

Potrivit anchetatorilor, o funcționară de rang înalt ar fi deschis un canal informal de comunicare cu reprezentanții Monacair și le-ar fi transmis instrucțiuni clare privind criteriile necesare pentru câștigarea contractului, care viza ruta aeriană dintre Monaco și Aeroportul Internațional din Nisa.

Fosta funcționară Catherine Mariani, acum pensionată, a declarat în fața poliției că „rezultatul era predeterminat”. În mărturia sa, ea a spus că „oferta Monacair era preferată” și că „probabil acest lucru se datora faptului că Pierre și Andrea Casiraghi erau membri ai familiei princiare”.

Autoritățile din principat se pregătesc acum să îi audieze oficial pe cei doi Casiraghi, o măsură cu implicații politice sensibile care pune presiune directă pe prințul Albert. Acesta, alături de nepoții săi, neagă orice abatere legală sau influență exercitată în procesul de atribuire a contractului.

Ruta Nisa–Monaco este una extrem de profitabilă și strategică pentru accesul rapid în principat, iar licitația pentru drepturile de operare a fost una strict reglementată. În ciuda acestui fapt, ancheta a scos la iveală suspiciuni serioase privind lipsa de imparțialitate și posibila utilizare a influenței de familie.

În timp ce publicul monegasc și presa internațională urmăresc cu atenție evoluția cazului, palatul princiar tace. Este pentru prima dată în ultimii ani când familia conducătoare a Monaco se confruntă cu o anchetă penală care implică direct interese financiare personale.