Țara în care autoritățile le recomandă femeilor să nu rămână însărcinate. Care este motivul

17 Apr. 2021, 13:13
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Apr. 2021, 13:13 // Actual //  MD Bani

Autorităţile din Brazilia le recomandă femeilor să amâne decizia de a rămâne însărcinate, relatează The Guardian. Potrivit surselor, noua variantă de Covid-19 care devastează țara sud-americană pare să afecteze mai mult viitoarele mame decât variantele anterioare.

Recomandarea vine în contextul în care Brazilia continuă să fie unul dintre epicentrele globale ale pandemiei.

Spitalele sunt sub presiune, iar stocurile de medicamente necesare pentru intubarea pacienţilor grav bolnavi sunt foarte scăzute. În acest sens, Brazilia apelează la partenerii internaţioanli pentru ajutor.

Varianta de coronavirus descoperită în Amazon a devenit rapid dominantă în Brazilia şi a dus la un val masiv de infecţii, iar numărul de decese provocate de Covid a trecut de 350.000.

Focarul din Brazilia afectează din ce în ce mai mult tinerii. Datele din spitale arată că în martie, mai mult de jumătate dintre pacienţii aflaţi la terapie intensivă aveau 40 de ani sau mai puţin.

Jair Bolsonaro, preşedintele Braziliei, s-a opus lockdown-urilor şi a organizat evenimente mari la care, de multe ori, nu a purtat mască. El este de acord cu vaccinarea cetăţenilor, însă campania de vaccinare a fost afectată de livrările întârziate.

03 Sept. 2026, 21:12
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Sept. 2026, 21:12 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Concursul pentru ocuparea funcției de director general al S.A. „Moldtelecom” s-a încheiat anticipat, după ce ambii candidați admiși în etapa de selecție au decis să se retragă din competiție.

În aceste condiții, procedura de selectare a noului șef al companiei nu mai poate continua în formula actuală, iar concursul a fost oprit înainte de desemnarea unui câștigător.

Agenția Proprietății Publice (APP), care gestionează participația statului în cadrul companiei, urmează să informeze public despre deciziile ulterioare și despre eventuala organizare a unui nou concurs pentru funcția de director general al Moldtelecom.

Deocamdată, APP nu a comunicat motivele care i-au determinat pe cei doi candidați să renunțe la cursa pentru conducerea uneia dintre cele mai importante companii de telecomunicații controlate de stat.

În concurs fuseseră admiși Viorel Motorniuc și Andrei Preașcă.

Viorel Motorniuc ocupa, la momentul înscrierii în concurs, funcția de director general interimar al Moldtelecom. Anterior, acesta a fost consilier al fostului premier Natalia Gavrilița și a deținut funcții de conducere în cadrul companiilor Bemol, Orhei-Vit și Franzeluța.

Cel de-al doilea candidat, Andrei Preașcă, este director comercial al grupului Eragreat. Anterior, acesta a activat timp de peste două decenii la Orange Moldova, unde a ocupat o funcție de director din 2001 până în noiembrie 2024.