Temu, Shein și AliExpress „îngroapă” Vama! Câte un milion de colete pe lună

17 Dec. 2025, 09:31
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Ursu Victor
17 Dec. 2025, 09:31 // Uncategorized //  Ursu Victor

Fluxul trimiterilor poștale internaționale (TPI) introduse în Republica Moldova a cunoscut o creștere accelerată, după implementarea schimbului electronic de date între Serviciul Vamal și operatorii poștali, începând cu 1 august 2024. Datele au fost oferite redacției BANI.MD de către Serviciul Vamal.

Potrivit instituției, în luna septembrie 2024 au fost înregistrate aproximativ 628.325 de trimiteri poștale internaționale, nivel care s-a menținut relativ constant și la începutul anului 2025. Creșterea semnificativă a apărut din luna iunie 2025, când volumul lunar a urcat la circa 819.318 TPI, iar în noiembrie 2025 a fost atins un record de peste 1.060.580 de trimiteri într-o singură lună.

Per ansamblu, datele arată o evoluție în creștere: anul 2024: 4.122.866 TPI la import, anul 2025 (primele 11 luni): aproximativ 9.872.844 TPI, adică mai mult decât dublu față de anul precedent.

Din totalul trimiterilor poștale internaționale introduse în anul curent, 98% sunt din categoria a II-a, cu valoarea de până la 150 de euro, categorie care, potrivit cadrului legal în vigoare, este neimpozabilă.

În contextul dezbaterilor publice privind eventuale modificări ale pragului valoric pentru colete, Serviciul Vamal subliniază că nu stabilește politici fiscale sau praguri de impozitare, ci aplică strict legislația în vigoare. Orice schimbare a pragului valoric ține exclusiv de competența autorităților responsabile de politicile publice și va fi pusă în aplicare doar după adoptarea actelor normative corespunzătoare.

Totodată, instituția dă asigurări că își adaptează constant procesele operaționale pentru a preveni blocajele și întârzierile, indiferent de volumul fluxurilor de colete, în limitele cadrului legal aplicabil.

Creșterea volumului de trimiteri poștale s-a reflectat și în numărul de declarații vamale cu set redus de date validate. Dacă în anul 2024 au fost înregistrate 7.190 de astfel de declarații, în primele 11 luni ale anului 2025 numărul acestora a ajuns la 16.959.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

05 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața europeană a motorinei înregistrează fluctuații joi, 5 noiembrieiar cotațiile revin după o scădere în prima parte a dimineții. Prețul motorinei de referință Gasoil EU a urcat de la aproximativ 1.293 de dolari pe tonă la peste 1.320 de dolari, recuperând aproape 30 de dolari într-un interval de aproximativ o oră.

Potrivit graficului tranzacțiilor, în jurul orei 10:10, cotațiile au început să crească accelerat, după ce anterior coborâseră spre 1.293 de dolari pe tonă. În numai 20 de minute, prețul a depășit pragul de 1.315 dolari, iar ulterior a atins niveluri de peste 1.320 de dolari pe tonă.

La momentul surprins în grafic, cotația era de 1.321,56 dolari pe tonă. Cu toate acestea, motorina înregistra încă o scădere de 34,25 dolari, echivalentul a 2,53%, față de nivelul de referință precedent.

Astfel, deși piața a recuperat rapid o parte din pierderile înregistrate în cursul dimineții, evoluția generală rămânea negativă. Oscilațiile ample, într-un interval atât de scurt, indică o volatilitate ridicată a cotațiilor produselor petroliere.

Evoluțiile de pe piața europeană sunt importante și pentru Republica Moldova, țară dependentă de importurile de produse petroliere. Prețurile maxime de comercializare a motorinei sunt calculate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în baza cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile și a cursului de schimb leu–dolar, la care se adaugă marja comercială și taxele aferente. anre.md