Termoelectrica, prinsă cu nereguli de ANRE: 19 milioane de lei vor fi tăiate din investițiile recunoscute în tarife

11 Mart. 2026, 12:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Mart. 2026, 12:50 // Actual //  Grîu Tatiana

Termoelectrica a fost vizată de un control al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care a scos la iveală mai multe nereguli în activitatea întreprinderii pentru perioada 2022–2025.

Potrivit rezultatelor prezentate în ședința Consiliului de administrație al ANRE din 10 martie, inspectorii au identificat abateri în evidența contabilă a companiei. Mai exact, unele active au fost clasificate eronat drept cheltuieli curente, iar lucrările de izolare a rețelelor termice au fost contabilizate neuniform. Aceeași problemă fusese constatată și în cadrul controlului precedent, realizat în 2021.

Verificările au arătat și deficiențe în procesul de achiziții. ANRE susține că planificarea a fost făcută ineficient, iar în unele cazuri compania ar fi acceptat prețuri supraevaluate din partea furnizorilor, ceea ce a dus la cheltuieli nejustificate.

De asemenea, regulatorul a constatat că unele investiții realizate în cadrul contractelor de parteneriat pentru racordarea consumatorilor la sistemul centralizat de termoficare nu au fost eficiente. Potrivit ANRE, extinderea rețelelor nu a fost întotdeauna corelată cu cererea reală și cu obligația de a asigura continuitatea livrării energiei termice.

În urma controlului, Termoelectrica este obligată să remedieze neregulile contabile, să introducă un mecanism mai strict de estimare și control al prețurilor în procesul de achiziții și să-și alinieze politica de investiții la cerințele legale.

Totodată, ANRE va diminua cu aproximativ 19 milioane de lei valoarea investițiilor recunoscute în tarifele reglementate. Materialele controlului vor fi transmise pentru examinare Agenției Proprietății Publice și Procuraturii Generale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Mart. 2026, 15:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Mart. 2026, 15:12 // Actual //  Ursu Victor

Economia Republicii Moldova a crescut cu 2,4% în anul 2025 față de anul precedent și a ajuns la 353,5 miliarde de lei în prețuri curente anunță Biroul Național de Statistică.

Datele arată că trimestrul IV 2025 a fost unul mai dinamic, economia a crescut cu 3,6% față de aceeași perioadă din 2024, după ce în prima parte a anului evoluția a fost mai modestă.

Creșterea economică din ultimul trimestru al anului a fost alimentată în special de câteva sectoare-cheie. Cel mai puternic avans a fost înregistrat în sectorul informațiilor și comunicațiilor, unde valoarea adăugată brută a crescut cu 33,6% și a contribuit cu 2,1 puncte procentuale la creșterea PIB. Sectorul are o pondere de 9,7% în economie, confirmând rolul tot mai important al industriei IT.

Un impuls  a venit și din agricultură, unde valoarea adăugată brută a crescut cu 23% și a contribuit cu 1,3 puncte procentuale la creșterea economică.

Creșteri au fost înregistrate și în: industria prelucrătoare, unde producția a crescut cu 14,2%, construcții, cu un avans de 5,6%, învățământ, cu o creștere de 7,6%, administrație publică și apărare, cu 7%.

Nu toate sectoarele au evoluat pozitiv. Unele domenii importante au tras economia în jos. Cea mai mare contribuție negativă a venit din sectorul imobiliar, unde activitatea s-a redus cu 20% și a redus PIB-ul cu 1,7 puncte procentuale.

De asemenea, au fost înregistrate scăderi în: comerțul cu ridicata și cu amănuntul, unde activitatea s-a redus cu 3,2%, transport și depozitare, cu o scădere de 6,4%, sectorul energetic, unde producția a scăzut cu 11,4%.

Din perspectiva utilizării PIB, creșterea economică a fost susținută în principal de consumul populației, care are o pondere dominantă în economie. Consumul gospodăriilor a crescut cu 2,2%, contribuind cu 1,9 puncte procentuale la avansul PIB. În același timp, investițiile (formarea brută de capital fix) au crescut cu 9,3%, generând o contribuție de 2 puncte procentuale la creșterea economică.

Exporturile au avut, de asemenea, un rol important în trimestrul IV, crescând cu 16,7%. Totuși, importurile au crescut și mai rapid, cu 14,2%, ceea ce a redus contribuția exporturilor nete și a diminuat PIB cu 8,4 puncte procentuale.

Potrivit comparațiilor internaționale prezentate de statistici, creșterea economică de 3,6% în trimestrul IV 2025 plasează Republica Moldova peste media Uniunii Europene, unde economia a avansat cu doar 1,6%.

Indicatorul este similar cu cel înregistrat în Croația (3,6%) și depășește ritmul de creștere din multe state europene, inclusiv Bulgaria (3,1%), Cehia (2,3%) sau Germania (sub 1%).

Totuși, Moldova rămâne sub nivelul unor economii din regiune precum Cipru (4,5%), Polonia (3,9%) sau Macedonia de Nord (3,8%).

Datele BNS arată că economia Moldovei a avut un început dificil de an, PIB-ul scăzând în primul trimestru cu 1,3%, dar a recuperat în a doua jumătate a anului, când creșterea economică a accelerat.

Instituțiile financiare internaționale au prognozat o creștere a economie moldovenești de 2,5% pentru anul 2025.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!