Testamentul prințului Philip va rămâne secret pentru 90 de ani. DE CE?

17 Sept. 2021, 12:22
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
17 Sept. 2021, 12:22 // Au Bani //  MD Bani

O înaltă instanță britanică a hotărât ca, testamentul prințului-consort Philip, duce de Edinburgh, să rămâne secret timp de cel puțin 90 de ani pentru a proteja „demnitatea și reputația” Reginei Elisabeta a II-a, a hotărât o înaltă instanță britanică, scrie BBC.

De peste un secol, în cadrul casei regale britanice a funcționat o convenție care spune că, după moartea unui membru al familiei, curțile trebuie să îi sigileze testamentul. Astfel, spre deosebire de un testament al unei persoane obișnuite, acesta nu va fi deschis inspecției publice.

Conform deciziei, după 90 de ani va avea loc un proces privat în cadrul căruia se va lua decizia dacă testamentul poate fi deschis.

O ședință judecătorească specială pentru a lua această hotărâre s-a desfășurat în privat în luna iulie și a fost condusă de Sir Andrew McFarlane, judecătorul senior al instanțelor familiale. Hotărârea a fost luată joi.

Sir Andrew spune că în calitatea sa de președinte al Diviziei Familiale a Înaltei Curți, el este custodele unui seif în care se află peste 30 de plicuri, fiecare conținând testamentul unui membru al familiei regale.

„Am menținut cutuma prin care, ca urmare a poziției constituționale a Suveranei, este adecvat să avem o practică specială în ce privește testamentele regale”, a spus el. El a confirmat și că nu a văzut conținutul testamentului, ci doar data în care el urmează să fie executat.

Avocații reprezentanți ai domeniului lui Philip au argumentat că vestea și audierile pentru aplicarea documentului „ar putea genera zvonuri nefondate” care ar fi „profund intruzive” pentru Regină și familia regală.

Primul testament secretizat al unui membru al Casei Regale Windsor este cel al fratelui mai mic al reginei-consort Mary de Teck (soția regelui George al V-lea), prințul Francis de Teck, care a murit în 1910. Testamentul său rămâne în seif până astăzi.

În 2007, un bărbat care pretindea că este copilul nelegitim al prințesei Margareta, Robert Andrew Brown, a depus cererea pentru a desigida testamentele reginei mamă și ale prințesei Margareta, dar afirmația sa a fost considerată „vexatoasă și abuz de proces”.

Singurul testament care nu a fost sigilat este cel al Prințesei Diana, Prințesa de Wales. Spre deosebire de ceilalți membri ai Familiei Regale, testamentul ei a fost publicat după moartea ei în 1997, dezvăluind că majoritatea averii sale era păstrată în încredere pentru fiii ei până la vârsta de 25 de ani.

Prințul Philip a murit în 9 aprilie, fiind cel mai longeviv consort al unui monarh britanic din istorie. Potrivit certificatului de deces, prințul Philip a murit de bătrânețe.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.