Turnătorii, în acțiune. Fiscul anunță o majorare de 22,19% a contractelor de închiriere

26 Ian. 2022, 11:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Ian. 2022, 11:45 // Actual //  bani.md

În elanul său de a-i disciplina pe moldovenii care realizează venituri pentru care nu plătesc impozite, organele fiscale au declanșat o campanie de depistare a celor care își închiriază „la negru” apartamentele.

Serviciul Fiscal de Stat anunță că a înregistrat 17,7 mii de contracte de locațiune, cu 22,19% mai mult în anul 2021 față de anul precedent.

De asemenea, urmare a acțiunilor de conformare voluntară întreprinse de Serviciul Fiscal de Stat au fost identificate 5 623 persoane fizice ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile, fără înregistrarea în termen a contractelor.

Totodată, la 636 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile și nu s-au conformat prevederilor legale au fost calculate suplimentar spre plată la buget: plăți de bază – 865 mii lei, penalități – 60 mii lei și amenzi – 132,3 mii lei.

Încasările la impozitul pe venit aferent operațiunilor de predare în posesie și/sau folosință a proprietății imobiliare pentru anul 2021 sunt în creștere cu 30,55% față de anul 2020.

 

Realitatea Live

08 Mart. 2026, 10:28
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
08 Mart. 2026, 10:28 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor al Republica Moldova lansează o nouă emisiune de Valori Mobiliare de Stat (VMS), perioada de subscriere urmând să se desfășoare între 9 și 18 martie 2026.

În cadrul acestei emisiuni vor fi oferite spre subscriere obligațiuni de stat cu două maturități. Prima opțiune are o maturitate de 2 ani, cu o rată a dobânzii de 7,05%, iar a doua opțiune are o maturitate de 4 ani, cu o rată a dobânzii de 7,35%.

Potrivit autorităților, dobânda este fixă pentru ambele tipuri de obligațiuni, ceea ce înseamnă că investitorii vor primi același randament pe toată perioada de deținere a titlurilor.

Valoarea nominală a unei obligațiuni este de 100 de lei, iar acestea pot fi achiziționate de investitori în perioada de subscriere stabilită de Ministerul Finanțelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!