Un aeroport din Grecia, inclus în topul celor mai periculoase din lume. Avioanele zboară deasupra capetelor oamenilor

19 Iun. 2023, 04:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Iun. 2023, 04:35 // Actual //  bani.md

Una dintre cele mai populare insule din Grecia are un aeroport cel puțin atipic, cu o pistă foarte scurtă, ce nu lasă loc de erori. Mai mult, avioanele zboară chiar pe deasupra capetelor oamenilor la decolare și aterizare, la o distanță incredibil de mică.

Este vorba despre Aeroportul Alexandros Papadiamantis (JSI), de pe insula elenă Skiathos. Terenul insulei este denivelat, drept urmare a fost dificil pentru autorități să construiască un aeroport. Au reușit recuperând pământ de la mare între Skiathos și o altă insulă mai mică numită Lazareta. Drept urmare, cele două insule au fost unite într-o singură insulă mai mare, iar guvernul a reușit să construiască aeroportul. Cu toate acestea, pista aeroportului este extrem de scurtă și îngustă, în ciuda capacității de a găzdui un Boeing 757-200. Acestea fiind spuse, nu este de mirare că JSI a fost inclus într-un top al celor mai periculoase aeroporturi din lume, publicat de documentarytube.com.

Pista are doar 1.628 de metri lungime, iar aeronavele comerciale trebuie să opereze cu greutate redusă. Multe nici nu pleacă cu suficient combustibil pentru zboruri directe către țări îndepărtate din Europa, așa că fac o escală pentru alimentare. Companiile aeriene europene chiar le cer piloților să urmeze o pregătire suplimentară înainte de a putea folosi aeroportul. În plus, toate aterizările sunt efectuate numai de căpitan, mai arată sursa citată.

Aterizarea și decolarea avioanelor este o atracție turistică în sine pe insula și oamenii se strâng adesea să privească acest spectacol deoarece aeronavele zboară foarte aproape de sol, pe deasupra capetelor oamenilor. Există numeroase videoclipuri virale care arată întreg spectacolul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.