Un dezastru de proporţii. Rusia ar fi pierdut un întreg batalion în încercarea de a traversa râul Doneţ

14 Mai 2022, 16:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Mai 2022, 16:49 // Actual //  bani.md

Forţele ruseşti efectuează manevre „extrem de riscante” care sugerează că liderii lor militari sunt presaţi să facă progrese în operaţiunile lor din estul Ucrainei, potrivit serviciilor secrete britanice, după ce un batalion a fost anihilat în timp ce încerca să traverseze un râu.

Imaginile difuzate de forţele ucrainene par să arate mai multe vehicule militare arse şi segmente ale unui pod parţial scufundate într-un râu din regiunea Donbas. Imaginile arătau multe alte vehicule avariate sau abandonate, inclusiv tancuri, în pădure şi pe drum care duce la râu.

Ministerul britanic al Apărării a declarat că imaginile sugerează că Rusia a pierdut aproape un întreg batalion şi echipamentul desfăşurat în timp ce traversa râul Doneţ la vest de Severodonetsk.

Justin Crump, expert în securitate şi fost militar britanic, spune că traversarea „a eşuat spectaculos”. Dar el spune că afirmaţia Ucrainei potrivit căreia ar fi eliminat peste 1.000 de oameni este probabil supraestimată.
Vorbind pentru BBC, directorul general al companiei de consultanţă în domeniul securităţii Sibylline a estimat că au fost ucişi mai mult de 140-180 de ruşi.

Realitatea Live

14 Ian. 2026, 21:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Ian. 2026, 21:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor pregătește un nou mecanism de impozitare a coletelor comandate din străinătate, care va înlocui procedurile vamale clasice cu un sistem simplificat de taxare direct la momentul plății online. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, autoritățile au renunțat la ideea introducerii unor taxe vamale clasice pentru coletele mici, pentru a evita birocrația și costurile administrative ridicate. În schimb, Moldova va aplica un model similar celui folosit în mai multe state europene, inclusiv România, bazat pe o taxă fixă per colet, adăugată la TVA.
„Nu vrem să complicăm matematica și nici să transformăm asta într-o procedură vamală. Vom avea TVA din valoare și o taxă fixă pe colet, care să acopere și cheltuielile de procesare”, a explicat Gavriliță.

Conform formulei prezentate, fiecare colet va fi impozitat cu TVA aplicat la valoarea declarată a produsului, la care se va adăuga o taxă minimă de procesare de 20 de lei per colet, echivalentul a aproximativ 3 euro, cu un prag orientativ de până la 60 de lei pentru coletele mai mari sau mai complexe.

Ministrul a subliniat că scopul reformei nu este de a descuraja comerțul online, ci de a introduce un mecanism echitabil și predictibil, care să nu creeze disconfort major pentru cetățeni, dar să asigure colectarea corectă a taxelor la buget.

Un element-cheie al reformei este digitalizarea procesului: în următoarele luni, platformele internaționale de comerț electronic vor fi integrate într-un sistem prin care taxele vor fi reținute automat la momentul plății, iar sumele vor fi transferate direct către bugetul Republicii Moldova. Astfel, cumpărătorii nu vor mai trebui să achite nimic suplimentar la livrare sau să interacționeze cu vama.

„Ideea este ca cetățeanul să plătească un preț corect încă din magazinul online, iar toate taxele să fie transferate automat la buget. După asta, coletul vine direct la ușă, fără alte griji”, a precizat Gavriliță.

Noul sistem ar urma să devină funcțional după ce un număr suficient de platforme va fi conectat la sistemul fiscal moldovenesc, termenul orientativ indicat fiind în următoarele câteva luni, dar nu mai devreme de 1 iulie.