Unde dai și unde crapă! Turcia devine hub-ul gazier al rușilor! Moldova invitată să cumpere metanul de la Gazprom

31 Ian. 2023, 10:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Ian. 2023, 10:59 // Actual //  bani.md

Turcia negociază cu Republica Moldova livrarea de gaz, potrivit ministrului Energiei și Resurselor Naturale al Turciei Fatih Donmez.

Potrivit oficialului turc, în datata de 14-15 februarie urmează să aibă loc summit-ul gazier de la Istanbul unde vor fi invitați furnizorii de gaze, dar și statele care vor să achiziționeze metan. Or, la eveniment va fi invitată și delegația Republicii Moldova.

„În curând, Turcia va deveni un mare supermarket pentru comercializarea gazelor. În acest sens, vom organiza Summitul Gazului de la Istanbul în perioada 14-15 februarie. Acesta, vom reuni la aceeași masă producători din Orientul Mijlociu, din țările Mării Caspice, Asia Centrală și consumatori din Europa”, a spus Donmez.

Ministrul a adăugat că, în ultimii 20 de ani, Turcia a făcut investițiile necesare care îi vor permite să devină un centru de comercializare a gazelor naturale. Acestea sunt capacități de transport, depozitare, rezervoare de GNL, conducte internaționale și a fost creată o piață angro.

Turcia primește gaz în principal din Rusia, Iran și Azerbaidjan. În același timp, acționează în continuare ca un hub de transport important, deoarece o parte semnificativă a gazului este tranzită către Europa. De exemplu, în 2021, Federația Rusă a furnizat Turciei 26,3 miliarde de metri cubi de gaz, sau 44,9% din importurile totale ale țării, rezultă din raportul Autorității de Reglementare a Pieței Energetice din Turcia.

Iranul furnizează Turciei în medie 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an, cota sa în balanța energetică a Turciei în 2021 a fost de aproximativ 16%. Prin Turcia trece și Coridorul sudic de gaze (SGC), care începe din Baku, include gazoductul Trans-Anatolian (TANAP), care ajunge la granița cu Grecia, și gazoductul transadriatic (TAP), care leagă Grecia, Albania și sudul Italiei. Volumul transportului prin TANAP în 2022 este planificat la nivelul de 16,2 miliarde de metri cubi, în septembrie, președintele Azerbaidjan Ilham Aliyev a spus că țara sa vrea să dubleze volumul de gaze prin aceste conducte până la 32 de miliarde pe an, TAP – până la 20 de miliarde.

În data de 14 octombrie, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a ordonat guvernului său să înceapă să lucreze la „hub-ul gazier” din Turcia propus de omologul său rus Vladimir Putin pentru a exporta gazul rus spre Europa.

Putin a subliniat în timpul întâlnirii cu Erdogan că Turcia este în prezent ”cea mai fiabilă rută de aprovizionare a Europei” prin intermediul gazoductului TurkStream, care transportă gaz rusesc către Turcia şi mai multe ţări din sudul şi sud-estul Europei. TurkStream, care trece pe fundul Mării Negre, poate transporta până la 31,5 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Bulgaria, Grecia, Serbia, România, Ungaria şi Macedonia de Nord sunt alimentate pe această rută.

Autoritățile Republicii Moldova au declarat de nenumărate ori că vor să renunțe la dependența de o singură sursă Gazprom. De la începutul anului 2023, Chișinăul susține că a renunțat la gazul rusesc și cumpără exclusiv de pe bursă, însă nu este exclus că cel achiziționat de pe bursă este și gaz rusesc.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Nov. 2025, 17:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
17 Nov. 2025, 17:54 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Dolarul american, considerat mult timp coloana vertebrală a finanțelor globale, își pierde treptat dominanța. Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional (FMI), ponderea dolarului în rezervele valutare globale a scăzut la puțin peste 56% la mijlocul anului 2025, cel mai scăzut nivel în ultimele decenii, după ce la începutul secolului depășea 70%.

Experții Best Brokers subliniază că această scădere nu înseamnă că dolarul se prăbușește, ci reflectă o diversificare tot mai accentuată a rezervelor băncilor centrale. În ultimele decenii, băncile au adăugat euro, yen, aur și alte monede pentru a-și diminua riscurile, pe fondul tensiunilor geopolitice și a sancțiunilor americane care au demonstrat cât de mult poate fi folosit dolarul ca instrument politic și economic.

În paralel, alte monede și-au consolidat poziția: euro a crescut de la 18% la peste 21%, iar lira sterlină a ajuns la 4,8% din rezervele globale. Monedele netradiționale, inclusiv yuanul chinezesc, dolarul canadian și australian, au ajuns la o pondere de 22,5% în 2025, dublu față de 2000, semnalând o tendință clară de diversificare.

Factorii principali care au influențat scăderea dolarului includ criza financiară globală din 2008, pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina și retorica de dedolarizare promovată de unele țări emergente. Experții Bitfinex și Noelle Acheson, autoarea cărții „Crypto Is Macro Now”, susțin că investitorii și băncile centrale devin mai precauți și caută alternative mai stabile pentru rezervele lor.

Deși dolarul își menține poziția dominantă, analistii avertizează că această scădere discretă, dar constantă, poate marca începutul unei reconfigurări a sistemului financiar global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII