Ungaria a cerut mai mult gaz de la Putin

23 Iul. 2022, 12:01
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
23 Iul. 2022, 12:01 // Slider //  bani.md

Uniunea Europeană, în esenţă, este slăbită de propriile sancţiuni. Întrebarea este dacă poate supravieţui acestor măsuri de sancţionare aplicate Rusiei, a declarat, joi, la Băile Tuşnad, Mihály Varga, ministrul ungar al finanţelor, citat de agenția maghiară MTI. Politicianul a vorbit despre aceste aspecte la dezbaterea intitulată “Înainte de furtună sau după furtună? – Inflaţie, preţul energiei, recesiune”. Mihály Varga a declarat că Europa are nevoie deocamdată de energie rusească, însă tranziţia va necesita mult timp şi resurse.

Declarațiile au fost făcute de oficialul maghiar în prezența liderilor UDMR, în aceeași zi în care ministrul de externe de la Budapesta s-a dus la Kremlin pentru a-l ruga pe Putin să furnizeze mai mult gaz Ungariei.

Sancţiunile care au fost impuse nu funcţionează, nu există cooperare internaţională pe acest subiect, iar UE este foarte îngrijorată de modificarea cursului de schimb între euro şi dolar. Din această privinţă, Europa se situează “profund în colţul celor învinşi”, a afirmat ministrul ungar al Finanţelor, adăugând că politica de sancţiuni este mai mult o problemă pentru Europa decât pentru ţara împotriva căreia a fost impusă.

Acesta a precizat că inflaţia în creştere, majorarea preţurilor la energie şi alimente, creşterea ratelor dobânzilor şi astfel mărirea creditelor, sunt semne clare că lumea, inclusiv Ungaria, se îndreaptă spre o încetinire economică.

Dacă va fi într-adevăr o recesiune sau o încetinire foarte accentuată, încă nu se ştie în acest moment, însă nu există nicio analiză care momentan să prognostizeze o îmbunătăţire radicală a situaţiei, a adăugat Mihály Varga.

Politicianul a amintit că Rezerva Federală a SUA a fost prima care a reacţionat la criză, fiind dispusă să accepte recesiunea pentru a elimina inflaţia din economie, însă această strategie ia mai puţin în considerare şomajul, problemele de subzistenţă şi cele sociale.

Acest lucru împinge economia globală spre recesiune, iar din acest punct de vedere situaţia actuală este doar liniştea dinaintea furtunii, în comparaţie cu ceea ce va urma în economiile statelor, a declarat Mihály Varga.

Guvernul ungar a încercat să limiteze inflaţia prin îngheţarea preţurilor, dar acest lucru nu este sustenabil pe termen lung, a adăugat politicianul, precizând că această măsură oferă întreprinderilor din Ungaria posibilitatea să se pregătească pentru un mediu economic mai dificil şi să se adapteze.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

24 Oct. 2026, 12:09
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
24 Oct. 2026, 12:09 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Filiala din Rusia a gigantului german Metro a transferat un miliard de ruble, echivalentul a aproximativ 12,4 milioane de dolari, către un fond care finanțează achiziția de echipamente militare pentru armata rusă implicată în războiul împotriva Ucrainei. Grupul german Metro AG susține că nu a fost informat și nu a autorizat tranzacția, după ce autoritățile de la Moscova au preluat controlul operațional asupra afacerilor sale din Rusia, relatează Deutsche Welle.

Banii au fost transferați către fondul „Frontul Popular. Totul pentru Victorie!”, o organizație apropiată Kremlinului, care sprijină trupele ruse de pe front. Potrivit reprezentanților fondului, suma va fi utilizată pentru procurarea vehiculelor de teren, sistemelor de comunicații și recunoaștere, echipamentelor de combatere a dronelor și altor mijloace necesare militarilor ruși.

Directorul general al Metro Rusia, Johannes Tholey, a confirmat transferul și a justificat decizia prin necesitatea participării companiei la inițiativele strategice ale statului rus.

„Ca parte a sistemului economic al Rusiei, considerăm importantă participarea la inițiativele strategice ale statului”, a declarat acesta, potrivit publicației ruse Vedomosti.

Reacția conducerii germane a venit imediat. Într-o declarație oferită Deutsche Welle, reprezentanții Metro AG au precizat că transferul banilor nu a fost coordonat cu sediul central și nu a beneficiat de aprobarea companiei-mamă.

„Decizia Metro Rusia de a transfera fonduri organizației ruse «Frontul Popular» nu a fost coordonată cu Metro AG, nu a primit aprobarea și nu a fost autorizată de Metro AG”, a transmis grupul german.

Compania a subliniat că, din 28 septembrie 2026, când autoritățile ruse au instituit administrarea externă temporară, Metro AG a pierdut controlul operațional asupra filialei sale și nu mai poate influența deciziile acesteia.

„Metro AG se distanțează categoric de orice sprijin acordat războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Finanțarea sau susținerea acțiunilor militare contravine atât poziției noastre, cât și principiilor după care ne desfășurăm activitatea”, au declarat reprezentanții companiei germane.

Scandalul intervine la mai puțin de o lună după ce președintele rus Vladimir Putin a semnat, la 28 septembrie, un decret prin care activele Metro din Rusia au fost transferate sub administrarea temporară a companiei „UK Torg Rus”. Societatea fusese înființată cu doar câteva săptămâni înainte și este deținută de Johannes Tholey, același manager care conduce operațiunile Metro pe piața rusă.

Deși proprietatea asupra activelor rămâne formal în mâinile grupului german, controlul efectiv asupra activității comerciale a fost transferat administratorului desemnat în Rusia. La momentul respectiv, Metro AG anunțase că analizează consecințele deciziei autorităților de la Moscova.

Metro activează pe piața rusă de peste două decenii și, potrivit datelor companiei citate de Deutsche Welle, administra 91 de centre comerciale în 51 de regiuni ale Federației Ruse. În exercițiul financiar 2024–2025, afacerile din Rusia au generat venituri de aproximativ 2,6 miliarde de euro și un profit operațional ajustat EBITDA de 135 de milioane de euro.