Unul dintre cele mai vizitate orașe din lume vrea să limiteze numărul turiștilor: ”Nu consumă nimic, doar se plimbă”

11 Apr. 2023, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Apr. 2023, 05:00 // Actual //  bani.md

Autoritățile din Barcelona, unul dintre cele mai vizitate orașe din lume, vor să reducă numărul turiștilor, principalul motiv invocat fiind faptul că prezența lor nu are un impact economic major.

Deși turismul a ridicat Barcelona în topul celor mai vizitate orașe din lume, străinii au devenit acum o problemă pentru autorități.
Nemulțumirile au pornit de la afluxul tot mai mare de nave de croazieră în portul catalan. Mii de turiști ajung în fiecare zi în Barcelona pentru câteva ore. În acest timp, se plimbă, fac poze și nu cheltuiesc niciun euro.
Municipalitatea susține că, în pofida popularității uriașe a Barcelonei, turiștii nu mai au un impact economic major.

”Te vei plimba și, dintr-o dată, va apărea această masă de oameni care apar împreună pe stradă. Ei nu consumă nimic și nu au un impact economic… Pur și simplu se plimbă timp de patru sau cinci ore și pleacă”, a reacționat Janet Sanz, viceprimar al Barcelonei și consilier responsabil cu ecologia, urbanismul și mobilitatea, potrivit Gândul.

Pentru mai multe știriu urmărește-ne pe TELEGRAM!

Planul autorităților este de a limita la 200.000 numărul turiștilor care ajung în Barcelona ca pasageri pe astfel de vase de croazieră.
Viceprimarul Barcelonei este însă contrazis de autoritățile portuare, care susțin că 58% dintre turiștii care fac croaziere și au tranzitat Barcelona de la începutul anului și până acum fie și-au început, fie au încheiat vacanța în acest oraș. Ei au petrecut mai mult de o zi în Barcelona și, implicit, au contribuit la economia zonei.

Catalanii protestează față de ”invazia turiștilor”

În ultimele săptămâni, catalanii au protestat constant, cerând în stradă limitarea numărului turiștilor.

”Opriți invazia turiștilor! Violența turistică pe care o suferim este de nesuportat”, au strigat ei, cerând stoparea acestui ”fenomen” periculos.”

”Este responsabilitatea tuturor, în special a celor din sectorul turismului, să se asigure că Barcelona nu devine un parc tematic. În momentul în care va deveni așa, nu va mai prezenta interes pentru turiști”, a mai declarat Sanz.

Realitatea Live

07 Ian. 2026, 12:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Ian. 2026, 12:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, a declarat, într-un interviu acordat postului public Moldova 1, că dosarul penal deschis pe marginea construcției drumului Leova–Bumbăta este în continuare în examinare, iar în cauză există persoane cu statut de învinuit.

Potrivit lui Dumbravan, la sfârșitul anului trecut Procuratura Anticorupție a inițiat o anchetă penală privind posibile nereguli în procesul de achiziție publică și în execuția lucrărilor la acest proiect rutier. În prezent, investigația se află într-o etapă-cheie, fiind dispusă o expertiză tehnico-științifică în domeniul construcțiilor.

„Pe acest dosar sunt persoane cu statut de învinuit în continuare, însă Procuratura Anticorupție a dispus efectuarea unei expertize tehnico-științifice în construcții, care, la moment, este încă în curs de executare. Așteptăm concluziile experților și, în funcție de acestea, urmează să acționăm în continuare”, a precizat Dumbravan.

Proiectul rutier Leova–Bumbăta, inaugurat parțial în anul 2023, a intrat în vizorul anchetatorilor după apariția suspiciunilor privind modul de atribuire a contractului și calitatea lucrărilor executate. În prezent, în dosar figurează două persoane cu statut de bănuit: fostul șef al Administrației Naționale a Drumurilor, Sergiu Behjan, și administratorul unei companii private implicate în realizarea proiectului.

Prejudiciul cauzat statului urmează să fie stabilit cu exactitate după finalizarea expertizei tehnice. Drumul Leova–Bumbăta a generat controverse majore în spațiul public, fiind catalogat drept cel mai scump drum construit vreodată în Republica Moldova, cu un cost estimat de aproximativ 3,5 milioane de euro per kilometru. Valoarea totală a proiectului se ridică la circa 260 de milioane de lei. În context, primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean declara că respectivul drum riscă să divină muzeul corupției.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!