Unul dintre regii imobiliari din Moldova și-a burdușit conturile din România cu 1 milion de euro

01 Dec. 2023, 16:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Dec. 2023, 16:15 // Actual //  bani.md

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a scăzut cu 5,3%, în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2022, la 5.850 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 5.850 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 120,927 milioane de dolari, în creştere de aproape 3,5 ori faţă de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-septembrie 2022, de 35,06 milioane de dolari.

În octombrie 2023, au fost înmatriculate 608 societăţi noi cu participare străină la capitalul social. În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (30,92%), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (21,38% din total) şi transport, depozitare şi comunicaţii (13,16%).

La finele lunii octombrie 2023, în România existau 250.066 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la aproape 69,11 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 52.601 (capital subscris de 3,42 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,847 miliarde de dolari, în 6.055 firme.

Printre companiile cu cele mai mari participații în capitalul social sunt și două firme din Republica Moldova. Este vorba de unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari INAMSTRO, cu sediuul la Iași, care și-a suplinit capitalul cu 1 milion de euro. Cea de a doua companie este P & K COMPANY S.R.L, cu o participație de 349 mii de euro.

Compania INAMSTRO a fost implicată în proiecte precum construcția unui sediu pentru Centrul de Medicină Sportivă „Atletmed” din Republica  Moldova și privatizarea imobilelor statului la prețuri criticate.

Investigațiile jurnalistice din 2017 și 2021 au adus la lumină acuzații de blocare intenționată, prețuri derizorii la privatizare și finanțarea unor proiecte de reparații prin intermediul Inamstro SRL.

În data de 17 noiembrie, Nicolae Ionichi, deținătorul a 30% din compania de construcții INAMSTRO, a fost numit în funcția de prorector pentru management instituțional la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova.

Potrivit ultimului raport financiar INAMSTRO este controlată Nicolae Ionichi cu 30%, Verejan Veronica – 35% și Verejan Vitalie – 35%. Compania a contabilizat în 2022 o cifră de afaceri de 897,5 milioane de lei și un profit de 47 milioane de lei.

La sfârșitul lunii octombrie, în România erau 7 449 de companii din Republica Moldova, cu o valoare de capitalul subscris de 68,3 milioane de euro, clasându-se pe locul 34 dintr-un total de 50 de țări. În luna octombrie au fost înființate 36 de companii din Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

18 Feb. 2026, 09:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Feb. 2026, 09:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Moldelectrica va fi reorganizată în societate pe acțiuni, procesul fiind deja inițiat de Ministerul Energiei. Un ordin privind aprobarea Planului de reorganizare a fost semnat pe 13 februarie de ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Documentul stabilește toate etapele juridice și contabile necesare transformării întreprinderii de stat în societate pe acțiuni, inclusiv transmiterea activelor și transferul personalului. Autoritățile estimează că procesul va fi finalizat până în aprilie 2027.

”Moldelectrica are rolul de operator al sistemului de transport al energiei electrice și este responsabilă de gestionarea operativă centralizată a sistemului electroenergetic la nivel național. După desemnarea unui Consiliu de administrație profesionist, format în majoritate din membri independenți, reorganizarea urmărește modernizarea guvernanței corporative și creșterea eficienței operaționale”, precizează instituția.

Ministerul Energiei susține că schimbarea este un pas important pentru integrarea infrastructurii energetice naționale în piața europeană a energiei electrice, consolidarea securității aprovizionării și dezvoltarea cooperării transfrontaliere în domeniul transportului de energie.

În 2023, Moldelectrica a fost certificată de ANRE conform modelului „Operatorului de sistem independent”. Separarea operatorului de transport este o obligație prevăzută de Pachetul Energetic III al Uniunii Europene și face parte din angajamentele asumate de Republica Moldova prin aderarea la Tratatul Comunității Energetice.

Anterior, Consiliul Concurenței, care a examinat documentul, a atenționat că există lacune în ce privește structura acționariatului.

Datele financiare indică faptul că, la sfârșitul anului 2024, Moldelectrica administra active evaluate la aproximativ 3,11 miliarde de lei, veniturile au constituit circa 1,44 miliarde de lei, iar pierderile – 62,3 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!