„Uraganul” foametei în lume adus de războiul din Ucraina. Avertizare ONU

14 Mart. 2022, 22:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Mart. 2022, 22:19 // Actual //  bani.md

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat luni împotriva repercusiunilor războiului Rusiei în Ucraina, care riscă se se traducă într-un „uragan al foametei” în multe ţări, relatează France Presse.

„Ucraina este în flăcări” şi „ţara este pe punctul de a fi decimată în faţa ochilor lumii”. „Trebuie să facem tot posibilul pentru a evita un uragan al foametei şi prăbuşirea sistemului alimentar mondial”, a declarat el în faţa presei la New York.

Din cauza blocajului producţiei agricole din Ucraina şi Rusia, războiul ar urma, în repercusiunile sale, să lovească „cel mai tare pe cei mai săraci şi să semene seminţele instabilităţii politice şi ale tulburărilor în întreaga lume”, a subliniat Antonio Guterres.
„Acest război depăşeşte cu mult Ucraina”, a mai spus el.

„Preţurile cerealelor le-au depăşit deja pe cele de la începutul Primăverii Arabe şi de la revoltele foametei din 2007-2008”. „Indicele global al preţurilor la produsele alimentare FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, cu sediul la Roma) este la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată”, a precizat el.

În total, „45 de ţări africane şi ţări mai puţin dezvoltate importă cel puţin o treime din grâul lor din Ucraina sau Rusia – 18 dintre aceste ţări importă cel puţin 50%. Acestea includ ţări precum Burkina Faso, Egipt, Republica Democrată Congo, Liban, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen”, a spus şeful ONU, cerând din nou oprirea cât mai rapidă a ostilităţilor.

Realitatea Live

07 Ian. 2026, 12:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Ian. 2026, 12:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, a declarat, într-un interviu acordat postului public Moldova 1, că dosarul penal deschis pe marginea construcției drumului Leova–Bumbăta este în continuare în examinare, iar în cauză există persoane cu statut de învinuit.

Potrivit lui Dumbravan, la sfârșitul anului trecut Procuratura Anticorupție a inițiat o anchetă penală privind posibile nereguli în procesul de achiziție publică și în execuția lucrărilor la acest proiect rutier. În prezent, investigația se află într-o etapă-cheie, fiind dispusă o expertiză tehnico-științifică în domeniul construcțiilor.

„Pe acest dosar sunt persoane cu statut de învinuit în continuare, însă Procuratura Anticorupție a dispus efectuarea unei expertize tehnico-științifice în construcții, care, la moment, este încă în curs de executare. Așteptăm concluziile experților și, în funcție de acestea, urmează să acționăm în continuare”, a precizat Dumbravan.

Proiectul rutier Leova–Bumbăta, inaugurat parțial în anul 2023, a intrat în vizorul anchetatorilor după apariția suspiciunilor privind modul de atribuire a contractului și calitatea lucrărilor executate. În prezent, în dosar figurează două persoane cu statut de bănuit: fostul șef al Administrației Naționale a Drumurilor, Sergiu Behjan, și administratorul unei companii private implicate în realizarea proiectului.

Prejudiciul cauzat statului urmează să fie stabilit cu exactitate după finalizarea expertizei tehnice. Drumul Leova–Bumbăta a generat controverse majore în spațiul public, fiind catalogat drept cel mai scump drum construit vreodată în Republica Moldova, cu un cost estimat de aproximativ 3,5 milioane de euro per kilometru. Valoarea totală a proiectului se ridică la circa 260 de milioane de lei. În context, primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean declara că respectivul drum riscă să divină muzeul corupției.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!