Va fi mărită producția de lactate. După 10 ani de stagnare, autoritățile propun investiții în acest domeniu

29 Mart. 2021, 16:11
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
29 Mart. 2021, 16:11 // Slider //  MD Bani

Potențialul de dezvoltare a produselor lactate din Republica Moldova a fost evaluat într-un nou studiu prezentat de Agenția de Investiții din Moldova împreună cu Asociația Națională a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate. Câteva dintre activitățile Planului Investițional constau în crearea unui sistem de evidență (soft), procurarea vacilor gestante, echipamentelor și mijloacelor tehnice, utilajelor agricole și construcția grajdurilor.

Potrivit Agenției de Investiții din Moldova, studiul a fost prezentat în cadrul unei ședințe online, la data de 25 martie curent, cu participarea autorităților de resort, producătorilor autohtoni interesați de domeniul zootehnic și celor care doresc să reanimeze sau să lanseze o afacere în acest domeniu.

Studiul a prezentat o statistică, potrivit căreia, în ultimele 3 decenii, industria producției laptelui înregistrează un declin continuu. Statistica oficială a ultimilor 10 ani arată că  declinul a fost unul drastic, producția laptelui scăzând cu 38% în perioada 2009-2019. Importul înregistrează o ascendență de 405%, comparând anul 2009 cu 2019, astfel constituind 30% din totalul de  lapte consumat. Iar 94% din laptele autohton este produs de gospodăriile populației (familii) și doar 6% din laptele utilizat pentru procesare, provine de la întreprinderile agricole, scrie realitatea.md.

„Sprijinul Agenției rezidă din consecvența implementării acțiunilor de suport dedicate producătorilor și exportatorilor de produse autohtone din diverse sectoare ale economiei țării, pentru a contribui la creșterea competențelor și capacităților de export ale acestora”, susține Directorul general al Agenției de Investiții din Moldova, Rodica Verbeniuc.

Totodată, potrivit Agenției de Investiții din Moldova, Planul Investițional va fi divizat în 3 faze, care vor contribui la majorarea producției de lapte de către întreprinderile agricole cu o pondere de la 4% la 60%. Această majorarea procentuală va duce atât la majorarea producției de lapte propriu-zise în tone, cât și va determina suma investițională necesară.

Procedura de obținere a dreptului de export în UE, ar presupune un spectru mai extins de activități ce urmează să fie implementate la nivel național.

„La moment are loc procedura de examinare a dosarului Republicii Moldova pentru sectorul respectiv de către Comisia Europeană, care ar putea fi urmată de o misiune de audit similară celei planificate în luna aprilie curent pentru produsele de origine animală”, a menționat Secretarul de Stat al Ministerului Econimiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin.

Conform Studiului, principalele produse lactate exportate, după valoarea monetară în 2019, au fost brânzeturile și cașcavalurile-cca. 5.5 milioane USD. Brânzeturile și cașcavalurile au fost principalele produse lactate exportate, nu doar în 2019 dar și în ultimii 5 ani, înregistrând o pondere medie de cca. 58% din total importuri (ca valoare), iar în 2019 a dominat valoarea exporturilor, având o pondere de 93%.

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.