Valurile de căldură vor afecta economia mondială, în 2023. O zi de caniculă echivalentă cu o jumătate de zi de grevă

09 Aug. 2023, 11:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Aug. 2023, 11:04 // Actual //  bani.md

Recentele valuri de căldură ar putea amputa Produsul Intern Brut mondial cu aproape 0,6 puncte procentuale în 2023, arată o estimare realizată de compania germană Allianz Trade, lider mondial în asigurarea creditelor comerciale, potrivit căreia avansul economiei chineze ar putea fi cu 1,3 puncte mai mic din cauza caniculei, informează AFP.

Marţi, serviciul european Copernicus a confirmat că iulie 2023 a fost cea mai călduroasă lună întregistrată vreodată pe Terra. Luna trecută, marcată de canicule şi incendii pe toată suprafaţa globului, a fost cu 0,33 de grade Celsius mai caldă decât luna care deţinea până în prezent recordul (iulie 2019, cu o temperatură medie de 16,63 de grade Celsius), scrie Agerpres.

„În ultimele luni, SUA, Europa, China şi alte ţări din Asia s-au confruntat cu creşteri record de temperaturi. Schimbările climatice vor creşte frecvenţa şi intensitatea căldurilor extreme, antrenând o „nouă normalitate” compusă din valuri de căldură, secete şi incendii. Astfel de evenimente nu au impact doar asupra persoanelor şi faunei, dar şi asupra economiilor”, subliniază Allianz Trade într-un studiu apărut săptămâna aceasta.

În acelaşi timp, „salariaţii afectaţi de căldură îşi reduc orele muncă, cunosc o încetinire a sarcinilor lor şi fac greşeli. Reducerea productivităţii muncii ca rezultat al temperaturilor extreme este un fenomen cunoscut”, adaugă compania de asigurări de credite.

Regrupând mai multe date şi studii disponibile, Allianz Trade estimează că aceste valuri de căldură ar putea amputa PIB-ul mondial cu 0,6 puncte în 2023, „ceea ce este important şi pune în lumină importanţa riscurilor climatice”.

Conform calculelor Allianz Trade, PIB-ul Chinei ar putea fi amputat cu 1,3 puncte, cel al Spaniei cu un punct procentual, cel al Greciei cu 0,9 puncte, al Italiei cu 0,5 puncte, al SUA cu 0,3 puncte şi cel al Franţei cu 0,1 puncte.

„O zi de căldură extremă, cu temperaturi care depăşesc 32 de grade, este echivalentă cu o jumătate de zi de grevă”, adaugă Allianz Trade.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Apr. 2026, 16:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Apr. 2026, 16:22 // Actual //  Ursu Victor

Primarul orașului Strășeni, Valentina Casian, susține că majorarea impozitelor pentru imobilele neîngrijite sau abandonate nu reprezintă o decizie arbitrară a autorităților locale, ci aplicarea prevederilor legale existente.

Potrivit edilului, măsura are la bază articolul 280 din Codul Fiscal, care permite majorarea taxelor cu până la 300% pentru bunurile imobile și terenurile nelucrate.

„Consiliul municipal nu a aprobat nimic nou, ci doar pune în aplicare prevederile Codului fiscal”, a declarat Valentina Casian.

Primarul a explicat că regulamentul vine în contextul existenței mai multor imobile abandonate în oraș, care pot reprezenta un risc pentru siguranța publică, inclusiv prin favorizarea infracțiunilor sau a altor ilegalități.

În acest sens, urmează să fie creată o comisie specială care va identifica și evalua aceste imobile. Ulterior, pentru fiecare caz în parte va fi stabilit gradul de uzură, iar nivelul impozitului va fi determinat în funcție de starea concretă a bunului.

Un regulament aprobat de Consiliul municipal Strășeni pe 26 martie 2026 a generat nemulțumiri în rândul locuitorilor, după ce prevede majorarea impozitului pe bunurile imobile cu până la 300% pentru proprietățile considerate „neîngrijite”. Documentul stabilește criterii clare de identificare a clădirilor și terenurilor degradate, inclusiv a terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Conform prevederilor, o comisie specială va efectua controale în teren, va evalua starea imobilelor și va notifica proprietarii, oferindu-le un termen pentru remedierea situației, în caz contrar urmând a fi aplicate majorări semnificative de taxe.

Reglementările din Codul fiscal oferă consiliilor locale dreptul de a majora impozitul până la 300% pentru clădirile și terenurile neîngrijite situate în intravilan și terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi. Criteriile de încadrare în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite se adoptă prin decizia autorității reprezentative și deliberative a administrației publice locale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!