Viceguvernator BNR: Din cauza lipsei de voinţă politică a decidenţilor, am ratat şansele de a adopta euro mai repede

Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, consfinţeşte eşecul României în proiectul adoptării euro mai repede. România ar putea adopta euro după 22 de ani de la aderarea la UE şi după 30 de ani de la începerea cotării euro la Bucureşti.

Următorul raport privind trecerea la euro a României va stabili drept ţintă anul 2029, deci o amânare cumulând 15 ani faţă de termenul iniţial, respectiv un decalaj de 22 de ani de la intrarea în Uniunea Europeană (UE), este verdictul necruţător al lui Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR. Sentinţa lui ia în calcul situaţia din prezent a indicatorilor din tabloul macroeconomic al ţării în raport cu criteriile de la Maastricht privind convergenţa nominală, care necesită substanţiale corecţii şi timp pentru realizarea acestora, scrie Ziarul Financiar.

Trecerea la euro a fost până acum o ţintă mişcătoare în România. Iniţial, obiectivul a fost 2014. Apoi, a urmat o perioadă „fără ţintă“. Ulterior, s-a profilat momentul 2019 pentru trecerea efectivă la moneda unică europeană şi apoi anul 2024, pentru ca următoarea ţintă să fie 2029. Moment la care vor fi trecut deja trei decenii de când euro a fost cotat pentru prima oară la Bucureşti, în 1999, la un curs de 13.000 de lei vechi (echivalentul a 1,3 lei în prezent).

Lipsa de voinţă politică a decidenţilor în succesiunea guvernărilor după aderarea la UE în 2007, în scopul aderării la zona euro, este demonstrată de faptul că România a schimbat până în prezent, pe baza rapoartelor elaborate de instituţiile şi specialiştii reprezentativi ai statului, de trei ori anul-ţintă pentru adoptarea euro, respectiv 2014, 2019 şi 2024“, a explicat Florin Georgescu într-o prezentare realizată cu ocazia lansării cărţii „Capitalism şi capitalişti fără capital în România“.

El a amintit că din cele 11 state foste comuniste care au aderat la UE, cinci au intrat deja în aria euro, iar alte două în anticamera acestei zone.

Bulgaria şi Croaţia au fost primite de anul trecut în antecamera zonei euro şi în câţiva ani pot adopta moneda unică europeană.

În cazul României, momentul la care ar adera la zona euro se tot îndepărtează, în loc să se apropie.

România a avut o fereastră de oportunitate între 2015 şi 2017, când putea solicita oficial intrarea în antecamera zonei euro (mecanismul de schimb valutar ERM II) în condiţiile în care atunci îndeplinea toate criteriile de convergenţă nominală instituite prin Tratatul de la Maastricht care privesc stabilitatea preţurilor, sustenabilitatea finanţelor publice şi a gradului de îndatorare, stabilitatea cursului de schimb şi nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung. În schimb, acum România nu mai îndeplineşte toate aceste criterii.

În 2020, România avea un deficit bugetar de 9,2% din PIB, rata inflaţiei medie anuală IAPC era de 2,3%, datoria publică era de 47,3% din PIB, iar dobânzile medii pe termen lung erau de 3,9% (referinţa fiind de 2,7%).

În 2021, inflaţia anuală poate depăşi 7% la final de an, în condiţiile în care în octombrie şi noiembrie era în jurul a 7,8% – 7,9%, datoria publică a României poate trece de 50% din PIB, ţinta de deficit bugetar este de circa 7% din PIB pentru acest an.

#moneda #euro #Romania

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Modelul economic al regiunii din stânga Nistrului se confruntă cu dificultăți tot mai mari, iar situația bugetară indică probleme structurale serioase. Concluzia aparține expertului în politici economice de la IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, prezentată în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 6 martie 2026.

Potrivit economistului, între cele două maluri ale Nistru există diferențe majore în ceea ce privește structura bugetară, veniturile și cheltuielile publice. Pe malul drept al râului, bugetul public este format din mai multe componente – bugetul de stat, bugetele autorităților publice locale, bugetul asigurărilor sociale și cel al asigurărilor medicale. În schimb, în regiunea din stânga Nistrului există doar bugetul regional și bugetele locale, fără bugete separate pentru asigurări sociale sau medicale.

Un alt aspect semnalat de expert este lipsa de transparență privind executarea bugetului în regiune. Dacă pe malul drept datele privind veniturile și cheltuielile sunt publice, în stânga Nistrului aceste informații nu sunt făcute publice.

Pentru anul 2026, autoritățile autoproclamate din regiune au planificat venituri bugetare mai mici decât cele din 2024 și 2025, iar cheltuielile planificate sunt, de asemenea, în scădere. „Deficitul bugetar este foarte mare – aproape jumătate din bugetul regiunii este acoperit din deficit”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, modul în care este acoperit deficitul bugetar rămâne secretizat. El presupune însă că o parte importantă a acestuia ar putea proveni din diferențele legate de prețul gazelor naturale. În regiune, gazul este vândut la prețuri foarte mici – între 1,7 ruble pentru populație și până la 5 ruble pentru agenții economici, în timp ce costurile de transport și distribuție sunt de aproximativ 0,5 ruble.

Comparativ cu malul drept, deficitul bugetar al regiunii din stânga Nistrului raportat la PIB este de aproximativ trei ori mai mare. Dacă în Republica Moldova deficitul este acoperit în principal din împrumuturi, în regiunea transnistreană acesta provine din surse care nu sunt făcute publice.

Diferențe importante apar și în ceea ce privește veniturile bugetare pe cap de locuitor. În 2015, acestea erau de 15,3 mii lei pe malul drept și 12 mii lei pe malul stâng. În 2025, veniturile au ajuns la 51,6 mii lei în dreapta Nistrului și la 18,1 mii lei în stânga. Pentru 2026 sunt estimate aproximativ 57 mii lei pe cap de locuitor pe malul drept și doar 14,8 mii lei pe malul stâng. Astfel, veniturile bugetare pe cap de locuitor sunt în prezent de aproape patru ori mai mari în dreapta Nistrului.

În același timp, presiunea fiscală este semnificativ mai mică în regiunea transnistreană. Dacă în Republica Moldova veniturile bugetare reprezintă aproximativ 35% din PIB, în stânga Nistrului acestea sunt de circa 20%. De asemenea, regiunea nu aplică TVA, principala sursă de venit a bugetului Republicii Moldova.

Diferențe majore se observă și în nivelul cheltuielilor publice pe cap de locuitor. În 2015 acestea erau de 16,3 mii lei pe malul drept și de 22,5 mii lei pe malul stâng. În 2025, cheltuielile au ajuns la 59,2 mii lei pe malul drept, în timp ce în stânga Nistrului au fost de 25,5 mii lei. Pentru 2026 sunt estimate cheltuieli de 66,1 mii lei pe cap de locuitor în dreapta Nistrului și doar 24,8 mii lei în stânga.

„În ultimii zece ani, pe malul drept cheltuielile publice pe cap de locuitor au crescut de peste patru ori, în timp ce în stânga Nistrului au rămas practic la același nivel”, a subliniat expertul.

Veaceslav Ioniță mai afirmă că, în trecut, nivelul mai ridicat al cheltuielilor pe cap de locuitor în regiune era posibil deoarece deficitul bugetar era acoperit din surse externe sau neclare. În prezent însă, acest model nu mai funcționează. La o populație estimată la aproximativ 300 de mii de locuitori, regiunea cheltuie de circa trei ori mai puțin decât malul drept.

În ultimii doi ani, diferențele s-au accentuat. Dacă pe malul drept economia s-a stabilizat, inflația a revenit la niveluri normale, iar cheltuielile guvernamentale pe cap de locuitor au crescut cu aproximativ 12%, în stânga Nistrului acestea au scăzut cu circa 27%.

„Acești doi ani sunt cei mai dramatici pentru malul stâng al Nistrului”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, singurul domeniu în care regiunea transnistreană a investit mai mult decât malul drept este infrastructura rutieră. În ultimii zece ani, malul drept a alocat aproximativ 0,9% din PIB pentru reparația drumurilor, în timp ce în stânga Nistrului acest indicator a fost de aproximativ 1,2%.

În concluzie, economistul susține că modelul economic al regiunii din stânga Nistrului nu mai funcționează în parametrii anteriori. Veniturile bugetare sunt în scădere, cheltuielile se reduc, iar o parte semnificativă a acestora continuă să fie acoperită din surse netransparente, ceea ce pune sub semnul întrebării sustenabilitatea financiară a regiunii.