(VIDEO) Ce sunt economiile? Cum le gestionezi corect și în ce investim

06 Dec. 2021, 15:24
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
06 Dec. 2021, 15:24 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Ai făcut economii și nu știi cum să le gestionezi? Banca Națională a Moldovei a realizat un video grafic în care explică ce sunt economiile și cum le gestionăm corect.

Ce sunt economiile?

Economiile reprezintă banii rămași după ce toate cheltuielile de consum personale sunt scoase din venitul acumulat într-o anumită perioadă (1 an, o lună, o săptămână).

În ce investim?

De obicei alegem să investim în imobile, în mașini sau în alte bunuri precum sunt bijuteriile sau depunem economiile la bancă. Depozitele bancare aduc și un venit adițional. Suma de până la 50.000 de lei este garantată.

O altă opțiune este de a investi în valorile imobiliare de stat care pot fi procurate prin intermediul băncilor. De asemenea, se poate investi și în cadrul burselor de valori. Totuși, această opțiune este mai riscantă dacă nu ai cunoștințele și și competențele speciale.

Venituri

La diferite tipuri de investiții, primești diferite venituri. Cele mai frecvente active financiare apar sub formă de acțiuni, obligațiuni, pensii facultative, asigurări de viață sau alte instrumente.

De regulă, cu cât mai riscantă este investiția, cu atât mai mare ar putea fi venitul. Iată de ce, depozitele considerate mai sigure, au un venit mai mic.

Decizia vă aparține, voi alegeți cum economisiți și în ce doriți să investiți.

Vrei să poți lua decizii financiare corecte? Urmărește campania de Educație Financiară a Băncii Naționale a Moldovei.

03 Sept. 2026, 16:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Sept. 2026, 16:35 // Actual //  Grîu Tatiana

Operatorii care vor depozita rezervele de produse petroliere pentru situații de urgență vor avea nevoie de o autorizație specială. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care introduce un mecanism distinct de autorizare pentru aceste activități.

Potrivit proiectului, autorizația va fi eliberată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), gratuit, pentru o perioadă de cinci ani. Aceasta va fi necesară doar pentru operatorii care vor asigura stocarea produselor petroliere destinate rezervelor de urgență.

Mecanismul nu va afecta activitatea comercială obișnuită de depozitare a carburanților. Scopul autorizării este ca autoritățile să poată verifica dacă operatorii și instalațiile lor îndeplinesc condițiile necesare pentru păstrarea în siguranță a stocurilor de urgență.

ANRE va avea atribuții de autorizare, monitorizare și control. Printre elementele care vor fi urmărite se numără capacitatea instalațiilor, cantitățile de produse petroliere stocate, sistemele de măsurare și monitorizare, precum și disponibilitatea fizică a rezervelor.

Măsura face parte din mecanismul prin care Republica Moldova urmează să constituie stocuri de urgență de produse petroliere. Potrivit legislației adoptate anterior, rezervele trebuie să acopere consumul intern pentru cel puțin 61 de zile sau echivalentul a 90 de zile de importuri nete, fiind aplicat indicatorul mai mare.

Constituirea stocurilor va avea loc treptat, până la 30 iunie 2034. Potrivit autorităților, etapizarea urmărește evitarea unor presiuni financiare asupra bugetului și economiei.

Proiectul urmează să fie examinat în lectura a doua, iar după adoptare modificările vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.