VIDEO Co-directorul IPRE: Trebuie să privim aderarea la Uniunea Europeană din perspectiva cetățeanului

15 Iul. 2024, 11:18
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Iul. 2024, 11:18 // Actual //  bani.md

Autoritățile din Moldova trebuie să privească vectorul geopolitic din perspectiva cetățeanului, consideră co-directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) Adrian Ermurachi. În opinia sa, făcând echilibristică între Occident și Rusia, țara pierde cetățenii.

Expertul a menționat în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” cu Valentina Ursu că atât Moscova, cât și Bruxellesul, sunt interesate de Republica Moldova, însă cetățenii țării își doresc bunăstare. Ermurachi consideră că aceștia înțeleg bine care sunt avantajele integrării europene.

„Noi nu putem să privim din perspectiva Bruxellesului sau a Moscovei. Trebuie să privim din perspectiva cetățeanului care locuiește la Chișinău, Cahul, Bălţi, Ocniţa sau Giugiulești. Trebuie să privim din perspectiva acestor cetățeni, unde noi, cu cine ca să ne asociem, ce noi facem, în așa fel ca să le asigurăm acestor cetăţeni servicii de calitate, locuri de muncă, pentru că stând în două luntre și făcând echilibristică am pierdut un milion de cetățeni şi pierdem mai departe”, a menționat Adrian Ermurachi.

Co-directorul IPRE a punctat în studioul RLIVE TV că puțini dintre cetățenii moldoveni care au plecat la Moscova și-au luat acolo familiile, însă situația este diferită la persoanele care au emigrat în statele membre ale UE. „Asta vorbește despre unde oamenii s-au regăsit mai bine și unde oamenii văd calitatea vieții”, a conchis expertul.

Realitatea Live

20 Ian. 2026, 13:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Ian. 2026, 13:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Afacerilor Interne propune reguli dure pentru șoferii cu mașini înmatriculate peste hotare care încalcă regulile de circulație în Republica Moldova, inclusiv termene clare de notificare și mecanisme de identificare transfrontalieră, scrie REALITATEA.

Proiectul de lege publicat de MAI prevede că șoferii nerezidenți sau proprietarii vehiculelor înmatriculate în alte state vor putea fi notificați prin aviz de încălcare în termen de până la 11 luni de la inițierea procedurii de constatare a contravenției.

În situațiile în care datele de identificare nu sunt disponibile imediat, notificarea va fi emisă în cel mult 5 luni de la stabilirea informațiilor complete despre persoana vizată.

Identificarea contravenienților se va face prin schimb transfrontalier de date, utilizând mecanisme internaționale de cooperare, inclusiv sisteme electronice dedicate. Autoritățile vor putea stabili identitatea conducătorului auto, a proprietarului, posesorului sau utilizatorului final al vehiculului, iar dacă proprietarul nu se afla la volan, acesta va fi obligat să comunice numele șoferului în termen de 60 de zile lucrătoare de la primirea avizului.

Avizul de încălcare va fi transmis într-o limbă accesibilă persoanei vizate și va conține toate informațiile esențiale: data și locul faptei, abaterea comisă, sancțiunea aplicabilă, modalitatea de plată a amenzii și dreptul la contestare. Amenzile vor putea fi achitate inclusiv prin servicii guvernamentale electronice, cu posibilitatea plății a jumătate din sumă în condițiile stabilite.

Totodată, proiectul garantează dreptul la apărare, inclusiv posibilitatea șoferilor nerezidenți de a participa online la examinarea cauzei contravenționale. Autoritățile susțin că noile prevederi vor reduce impunitatea în trafic, vor descuraja comportamentul periculos la volan și vor contribui la creșterea siguranței rutiere pentru toți participanții la trafic.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!