VIDEO/DOC Salariul cosmic pentru Moldova pe care îl primește un funcționar! S-a eschivat să spună cifra exactă

09 Sept. 2021, 16:46
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
09 Sept. 2021, 16:46 // Au Bani //  MD Bani

Președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Valeriu Chițan, are un salariu lunar la care unii bugetari doar ar putea visa. Este vorba de o leafă de peste 135 de mii de lei, unde sunt incluse premiile și subvențiile acordate de stat, scrie Realitatea.md.

Președintele CNPF, fiind prezent în sala plenului Parlamentului, unde a prezentat raportul pentru anul 2020 a activității instituției a fost întrebat ce salariu ridică. Acesta s-a eschivat să zică exact suma, însă, declarația sa de avere „l-a dat de gol”.

Potrivit documentului, acesta ridică anual un salariu de 1 621 535 de lei, adică puțin peste 135 de mii de lei lunar. Acesta a precizat că, în salariul declarat sunt incluse și premiile și subvențiile de care beneficiază conform legii.

„Salariul meu e două treimi salariul de bază, iar o treime sunt premii. Membrii bordului au salarii de la 3-5 salarii medii pe instituție. Salariul meu e 4,5% din salariu mediu pe instituție. Este anual declarat regulamentar. Sunt salarii competitive, personalul e satisfăcut financiar, moral și profesional”, a completat președintele.

Declarația de avere și interese personale a președintelui Comisiei Naționale a Pieței Financiare Valeriu Chițan.

Realitatea Live

13 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Ursu Victor

Un număr de 13.810 persoane cu domiciliul în regiunea transnistreană erau luate la evidență în anul 2025 pe malul drept al Nistrului în calitate de angajați oficiali, potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat.

Din total, 57,6% sunt bărbați (7.950 persoane), iar 42,4% femei (5.860 persoane), ceea ce indică o participare semnificativă a forței de muncă din regiune pe piața muncii controlată de autoritățile constituționale.

Distribuția geografică arată o concentrare majoră în municipiul Chișinău, unde activează peste 80% dintre acești salariați. Cei mai mulți provin din orașele Tiraspol, Bender, Slobozia și din localitățile din proximitatea acestora, care cumulează peste 54% din total.

Datele indică și un grad ridicat de formalizare a raporturilor de muncă. Aproximativ 93,85% dintre angajați activează în baza contractelor individuale de muncă, fapt ce confirmă caracterul legal și stabil al relațiilor de serviciu.

În ceea ce privește domeniile de activitate, lucrătorii din regiunea transnistreană sunt prezenți în special în comerțul cu amănuntul, transporturi, învățământul secundar general, construcții, industria de prelucrare, precum și în activități de asistență medicală și farmaceutică.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, aceste evoluții confirmă un nivel avansat de integrare a locuitorilor din stânga Nistrului pe piața muncii de pe malul drept. Autoritățile subliniază că angajații beneficiază de relații de muncă sigure și legale, acces la toate tipurile de concedii și salarii competitive.

Prin participarea lor în sectoare-cheie ale economiei, locuitorii din regiunea transnistreană contribuie direct la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, mai arată datele oficiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!