VIDEO Traian în inspecție în sectorul Centru: Cum a reușit pretura să ajute zeci de persoane social vulnerabile

16 Mart. 2023, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Mart. 2023, 16:19 // Actual //  MD Bani

Ora de LIVE cu Traian la preturile din Capitală a ajuns la ultima destinație – sectorul Centru. Colegul nostru a discutat despre reușitele, problemele și proiectele de dezvoltare cu pretorul Vadim Hîncu.

„Pe lângă gestionarea sectorului, avem și proiectele investiționale, cu care de mândrim. Știm că în sectorul Centru este cel mai mare flux de cetățeni și am pus accentul pe renovarea străzilor, pe renovarea trotuarelor și a trecerilor subterane. Astăzi sunt în renovare ultimele trei subterane la care nu s-a intervenit – cea de la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Ciuflea, Ștefan cel Mare colț cu Ismail și subterana de pe strada Gagarin”, a declarat Vadim Hîncu.

Pretura sectorului Centru se mândrește cu mai multe proiecte, printre care se numără și reabilitarea străzii Bernardazzi, care este deja 98% finisată.

„Este vorba de strada Korolenko, la care s-a intervenit, scuarul „Miorița”, scuarul „Mihai Eminescu”, scuarul de pe strada Ialoveni 98/2 și strada Valea Trandafirilor – care va fi un model de proiect realizat cap-coadă de primărie. Se va interveni la carosabil, la iluminat, și la spațiile verzi. Sunt proiecte care fac orașul mai frumos, mai comod și mult mai modern”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

În ultimul an, în sectorul Centru au fost organizate o serie de acțiuni sociale cu adevărat frumoase. Unul dintre acestea este pregătirea prânzurilor calde pentru cei mai triști.

„Sunt prânzuri pe care noi deja a patra lună le oferim gratuit la 100 de persoane social-vulnerabile din sectorul Centru. Aceste prânzuri sunt de luni până vineri, pe perioada rece a anului. Sperăm să putem continua acest proiect social frumos chiar și după ce se încălzește afară, până la finele anului sau chiar și la anul viitor”, menționează Vadim Hîncu.

De asemenea, 50 de locuitori ai sectorului primesc de două ori pe lună pachete cu produse alimentare, acasă. Beneficiarii sunt persoane țintuite la pat, persoane care nu au posibilitate să iasă din casă sau familii cu mulți copii, pentru care este problematic să vină până la pretură.

„Ținem să facem acest lucru, deoarece înțelegem oamenii, înțelegem timpurile grele în care trăim acum, înțelegem că facturile sunt înalte și că banii pentru un prânz cald chiar reprezintă o problemă. Prânzul include felul întâi, felul doi, iar meniul este diferit în fiecare zi. Ne vom strădui să facem asta atât timp cât vom avea posibilitate”, a conchis pretorul.

În continuare, vă invităm să vizionați interviul integral.

01 Mai 2026, 14:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 14:49 // Actual //  Ursu Victor

Evenimentul Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea, a adunat oameni care au plecat acasă cu un mesaj comun: „Eu sunt Moldova”.

Invitații au avut numai cuvinte de laudă la adresa speakerilor – Charles Michel, fost președinte al Consiliului European, Daniela Vidaicu de la Fundația Soros Moldova, Eugen Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ana Revenco, directoarea StratCom Moldova, și expertul în comunicare Sergiu Toader.

„Astfel de evenimente ar trebui să fie organizate cel puțin o dată pe an”, a spus una dintre invitate.

La finalul serii, i-am întrebat pe participanți cu ce asociază Moldova. Răspunsurile au fost simple: dragoste, patrie, copac.