Vin banii pentru moldoveni! Peste o treime din bugetul țării destinat pentru protecția socială

17 Ian. 2023, 14:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Ian. 2023, 14:47 // Actual //  bani.md

Pentru anul 2023 o parte semnificativă a cheltuielilor bugetului public național va fi destinată pentru protecția socială – 39%, consemnând 46,5 mld. lei. Prin urmare, în anul 2023 față de 2022 se estimează o creștere a cheltuielilor pe domeniul protecției sociale cu 20% (+7,2 mld. lei). O componentă importantă care a determinat planificarea majorării cheltuielilor pentru protecția socială pentru anul 2023 revine compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie destinate consumatorilor vulnerabili de energie – 5 mld. lei, indexarea pensiilor, dar și celorlalte cheltuieli aferente măsurilor adoptate în 2022.

„Din bugetul de stat este planificată alocarea a circa 24 mld. lei, dintre care 17 mld. lei vor constitui transferurile către bugetul asigurărilor sociale de stat. Deoarece bugetul asigurărilor sociale de stat este unul deficitar, circa 6 mld. de lei dintre transferurile de la bugetul de stat sunt planificate pentru acoperirea acestui deficit, restul fiind reprezentat de transferurile cu destinație specială pentru acordarea prestațiilor sociale”, arată o analiză a Expert-Grup.

Studiul Expert Grup mai spune că în vederea realizării noilor măsuri de asistență socială care necesită mai multe resurse, și luând în considerație constrângerile bugetare actuale, suportul financiar extern devine o verigă indispensabilă în acest sens. Astfel, pentru anul 2023, sunt estimate intrări de împrumuturi externe pentru susținerea bugetului de stat în sumă de 12,5 mld. lei, dintre care 34% urmează a fi acoperite de tranșele debursate de FMI. Pentru realizarea proiectelor acoperite din surse externe se preconizează intrări de împrumuturi în valoare de 6,1 mld. lei. Totodată, este important de menționat, că veniturile bugetului vor fi suplinite de granturi externe, care se preconizează în sumă de 5,5 mld. lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Dec. 2025, 16:31
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
05 Dec. 2025, 16:31 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Antalya, capitala turismului turcesc, a înregistrat două noi recorduri istorice atât în primele 11 luni ale anului, cât și în luna noiembrie, iar printre vizitatorii fideli ai destinației se numără și moldovenii — peste 182 de mii în 2025, chiar dacă numărul lor a scăzut ușor cu 1%, scrie presa din Turcia.

Destinația a fost vizitată, între ianuarie și noiembrie, de 16,8 milioane de turiști, depășind cu 1,1% nivelul anului 2024, considerat până acum cel mai bun din istorie. Doar în noiembrie au fost înregistrați 486.000 de vizitatori din 152 de țări, cu 2,4% mai mulți decât în aceeași lună anul precedent.

Principala explicație pentru creșterea record o reprezintă turiștii ruși, care se confruntă cu dificultăți majore de a călători în Europa din cauza sancțiunilor impuse după invazia în Ucraina. Astfel, Antalya a devenit principala lor alternativă: aproape patru milioane de ruși au vizitat stațiunea în 11 luni, un turist din patru fiind rus.

Germania rămâne a doua piață ca mărime, cu peste 3,47 milioane de vizitatori, urmată de Regatul Unit și Polonia, care au depășit fiecare pragul de un milion de sosiri. Diaspora turcă se află pe locul cinci, cu peste un milion de turiști.

Moldova intră, de asemenea, în topul celor 20 de țări care alimentează Antalya, cu aproximativ 182 000 de vizitatori în 2025. Alte state importante în structura turistică a regiunii sunt Ucraina, România, Kazahstan, Cehia, Lituania, Slovacia, Danemarca, Olanda, Austria, Belarus, Franța, Elveția, Suedia, Ungaria, Norvegia, Letonia, Estonia și Serbia — unele în creștere semnificativă, precum Lituania (+100%), altele în recul moderat, precum România (-3%) sau Norvegia (-6%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII