Vodafone România ieftinește roaming-ul și apelurile către Republica Moldova

21 Mai 2022, 11:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Mai 2022, 11:41 // Actual //  bani.md

Vodafone România a introdus, începând cu 19 mai, oferte noi, cu tarife reduse și beneficii incluse pentru serviciile de roaming internațional și apeluri internaționale către Republica Moldova.

Astfel, pentru utilizatorii cartelelor prepaid, începând cu Oferta 6, minutele internaționale către Republica Moldova vor fi incluse în cele 2.000 de minute naționale disponibile pentru apeluri în afara rețelei, iar tariful pe minut la depășirea minutelor incluse va fi redus la tariful standard internațional SEE, de 0,19 Eurocredit/minut.

Minutele internaționale (fix și mobil) către Republica Moldova vor fi incluse în minutele internaționale către SEE pentru toate abonamentele RED și RED Infinity, în timp ce tariful la depășirea minutelor incluse va fi cel standard pentru SEE.

În cazul serviciilor de roaming, clienții prepaid beneficiază de 100 de minute de voce și 1GB de date în Republica Moldova, începând cu Oferta 15. Totodată, Vodafone anunță două noi extraopțiuni, disponibile începând cu luna iunie, de 4 Eurocredit cu 20 de minute pentru apeluri de voce și 2GB de date incluse, respectiv 10 Eurocredit cu 100 de minute pentru apeluri și 8GB de date.

În cazul abonaților Vodafone, aceștia vor beneficia, tot începând cu luna iunie, de 100 de minute pentru apeluri și 1GB de date dacă dețin un abonament RED Infinity 22. Tot pentru abonați vor fi disponibile două extraopțiuni, de 4,5 euro (TVA inclus) cu 20 de minute de voce și 2GB de date, respectiv de 12 euro (TVA inclus) cu 100 de minute și 8GB de date.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

13 Oct. 2026, 17:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Oct. 2026, 17:18 // Actual //  Grîu Tatiana

Transportul petrolului prin Marea Neagră se scumpește puternic, după ce costul asigurării unei nave a crescut de la aproximativ 200 000 de dolari la 2,5 milioane de dolari în doar câteva luni. Cheltuielile suplimentare pentru aducerea țițeiului pun presiune pe prețurile carburanților din Bulgaria, a declarat Evgheni Simeonov, administratorul comercial special al companiilor Lukoil din această țară, pentru televiziunea națională bulgară.

Potrivit cifrelor prezentate de Simeonov, asigurarea este acum de 12,5 ori mai scumpă, ceea ce echivalează cu o creștere de 1.150%. Pentru fiecare navă, diferența ajunge la aproximativ 2,3 milioane de dolari. El a explicat că majorarea reflectă riscurile tot mai mari pentru transportul maritim, pe fondul atacurilor asupra navelor comerciale și infrastructurii portuare.

Legătura cu prețurile la pompă ține de costul aprovizionării: rafinăriile primesc un petrol mai scump de transportat, iar cheltuielile suplimentare pot fi transferate în prețul produselor petroliere și, ulterior, în cel achitat la benzinării.

Costurile sunt amplificate și de primele pentru acoperirea riscurilor de război. Potrivit Reuters, acestea pot adăuga sute de mii de dolari la cheltuielile unei călătorii de șapte zile prin Marea Neagră. Piața asigurărilor maritime din Londra a extins în septembrie cerințele de notificare pentru zonele cu risc ridicat, incluzând întregul bazin.

În pofida scumpirii transportului, rafinăria Lukoil din Burgas continuă să primească țiței. Simeonov a precizat că nu au fost anulate livrări și că aprovizionarea unității este asigurată până la începutul lunii decembrie.