Zboruri low-cost la preț de covrig! Dar vei sta în picioare ca-n troleibuz

23 Mai 2025, 13:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
23 Mai 2025, 13:54 // Actual //  Ursu Victor

Aviația low-cost se pregătește să intre într-o nouă eră, una care promite prețuri incredibil de mici… dar și o poziție mai puțin confortabilă. Începând din 2026, mai multe companii aeriene europene de buget vor introduce locuri în picioare la bordul aeronavelor, într-un concept denumit Skyrider 2.0, inspirat mai degrabă din lumea ciclismului decât din cea a aviației clasice.

Noul tip de locuri, proiectat de compania italiană Aviointeriors, oferă o poziție semi-înclinată la 45°, în care pasagerul este susținut în principal de picioare și trunchi. Nu e lounge, nu e business class, dar nici nu e pentru cei pretențioși – este pentru cei care vor să zboare ieftin și rapid, scrie Euroweekly.

Scaunele cântăresc de două ori mai puțin decât cele clasice, ocupă mult mai puțin spațiu și permit companiilor să crească numărul de locuri cu până la 20% pe zborurile scurte, de cel mult două ore. Așadar, mai mulți pasageri în același avion, mai puțină întreținere, costuri mai mici – o ecuație perfectă pentru operatorii low-cost.

Răspunsul: între 1 și 5 euro pentru zboruri scurte. Michael O’Leary, CEO-ul Ryanair, visează la acest scenariu de peste un deceniu, iar acum planul devine realitate. Se preconizează ca primele zece rânduri din avion să fie dotate cu Skyrider, în timp ce restul locurilor rămân clasice, dar mai scumpe.

Potrivit Aviointeriors, scaunele au trecut toate testele impuse de autorități, inclusiv simulări de evacuare rapidă. Sunt echipate cu centuri de siguranță și fixări atât în podea, cât și în plafon. Din punct de vedere tehnic și legal, nu există obstacole pentru implementare.

Reacțiile sunt împărțite. Unii consideră ideea „o nebunie genială” pentru că permite escapade urbane la prețul unei cafele, în timp ce alții sunt reticenți: „Pentru 3 euro spre Roma, aș suporta o oră în picioare”, spune un internaut. Altul glumește: „Încă puțin și ne vor cere să pedalăm până la destinație.”

Începând cu 2026, opțiunea „loc în picioare” ar putea apărea în pagina de rezervare, lângă locul de la geam sau la culoar. E o revoluție care pune prețul înaintea confortului, dar care ar putea schimba definitiv regulile jocului în aviația low-cost europeană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Nov. 2026, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
14 Nov. 2026, 11:29 // Actual //  Ursu Victor

Gigantul auto german Mercedes-Benz a decis să suspende toate investițiile suplimentare în fabricile sale din Germania și analizează posibilitatea închiderii unor unități de producție, pe fondul prăbușirii profitabilității, scăderii vânzărilor în China și conflictului cu sindicatele privind reducerea costurilor salariale. Decizia marchează o nouă etapă a crizei care lovește industria auto germană, unul dintre pilonii celei mai mari economii europene.

Directorul de producție al Mercedes-Benz, Michael Schiebe, a anunțat într-un interviu publicat pe 12 noiembrie în rețeaua internă a companiei că întregul consiliu de administrație a decis suspendarea investițiilor în unitățile germane. Potrivit acestuia, după luni de negocieri cu reprezentanții angajaților, nu se întrevede deocamdată nicio soluție pentru reducerea cheltuielilor.

„Cu actuala structură a costurilor nu putem investi în Germania”, a transmis conducerea companiei, subliniind că producția locală a devenit mult prea scumpă în comparație cu alte țări europene.

Directoarea de resurse umane, Britta Seeger, a avertizat că Mercedes-Benz este nevoit să examineze concret posibilitatea închiderii unor fabrici, deși conducerea și-ar dori să evite un asemenea scenariu.

„Cu toții vrem să evităm cu orice preț închiderea fabricilor. Din păcate, acum trebuie să analizăm această opțiune mult mai detaliat”, a declarat Seeger, citată de Reuters.

Miza principală a conflictului este programul de muncă. Conducerea Mercedes solicită majorarea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore, fără creșterea salariilor. Practic, angajații ar urma să lucreze cu cinci ore mai mult săptămânal pentru aceeași remunerație, ceea ce ar reduce costul unei ore de muncă pentru companie.

Sindicatul IG Metall respinge categoric propunerea, considerând săptămâna de lucru de 35 de ore una dintre cele mai importante realizări obținute prin negocierile colective. Mai mult, sindicatul solicită o majorare salarială de 5%, într-un moment în care producătorul auto încearcă să reducă drastic cheltuielile.

Diferențele de cost sunt uriașe. Potrivit conducerii Mercedes-Benz, o oră de muncă în anumite fabrici germane poate costa de până la cinci ori mai mult decât în unitățile din Europa de Est. Compania consideră că această discrepanță afectează competitivitatea producției și deciziile privind amplasarea viitoarelor investiții.