16 secţii de votare vor fi deschise în România pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul privind aderarea la UE

07 Oct. 2024, 12:03
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Oct. 2024, 12:03 // Actual //  bani.md

Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional. Diaspora de peste Prut își va putea exercita dreptul la vot în baza unui buletin de identitate valabil, pașaport valabil și inclusiv expirat.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, informează că trei din cele 16 secţii de votare vor fi deschise în capitală, București. Două vor fi în incinta Autorităţii Electorale Permanente şi una în sediul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Câte două secții de votare vor fi deschise în Cluj şi Iaşi. Secții de votare vor fi deschise și în Brașov, Sibiu, Craiova, Bacău, Constanţa, Oradea, Galați, Suceava și Timișoara.

Lista completă cu adresele secțiilor de vot o puteți vedea mai jos: 

  • București (Autoritatea Electorală Permanentă – str. Stavropoleos nr. 6; str. Eugeniu Carada, nr. 1, sector 3; str. Eugeniu Carada, nr. 1, sector 3)
  • Brașov (Casa de Cultură a Studenților – str. Memorandumului nr. 39)
  • Sibiu (Școala Gimnazială Regina Maria – str. Zaharia Boiu nr. 1)
  • Cluj-Napoca (Casa de Cultură a Studenților – Piața Lucian Blaga nr. 1 – 3; Casa de Cultură a Studenților – Piața Lucian Blaga nr. 1 – 3)
  • Timișoara (Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” – str. Cluj nr. 12)
  • Craiova (Universitatea din Craiova – str. A. I. Cuza nr. 13)
  • Oradea (Colegiul Economic „Partenie Cosma” – str. Armatei Române, nr. 1F, Corp A)
  • Iași (Casa de Cultură a Studenților – str. Vasile Conta nr. 30; Școala primară Gheorghe Asachi – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 64)
  • Suceava (Universitatea „Ștefan cel Mare Suceava” – str. Universității nr. 13)
  • Bacău (Universitatea „Vasile Alecsandri” – Calea Mărășești nr. 158)
  • Galați (Universitatea „Dunărea de Jos” – str. Domneasca nr. 47)
  • Constanța (Universitatea „Ovidius” – bl. Mamaia nr. 124)

Secțiile de votare vor fi deschise la ora 07:00, iar diaspora de peste Prut își va putea exprima votul până la 21:00.

Reamintim că, în total, pentru alegerile prezidențiale și referendumul privind integrarea europeană a țării vor fi deschise 2.221 de secții de votare, 234 dintre care în 37 de țări. Cele mai multe dintre ele vor fi deschise în Italia – 60 la număr. În Germania vor fi 26, iar în Franța – 20. În SUA, cetățenii moldoveni vor putea vota la 16 secții.

Alegerile prezidențiale se desfășoară în aceeași zi cu referendumul constituțional privind aderarea țării noastre la UE. Cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Cetățenii vor putea răspunde cu „DA” și „NU”.

11 Sept. 2026, 17:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Sept. 2026, 17:54 // Actual //  Grîu Tatiana

Europa se confruntă cu o nouă presiune pe piața carburanților, iar motorina a ajuns în centrul crizei. Marja dintre prețul angro al motorinei și cel al țițeiului a trecut pentru prima dată de 100 de dolari pe baril, ajungând la aproximativ 104 dolari în sudul Europei.

Pe piața internațională ar lipsi în prezent între 1,3 și 1,4 milioane de barili de motorină pe zi, adică aproximativ 15–20% din volumele tranzacționate în mod normal. Restricțiile asupra exporturilor rusești, scăderea stocurilor și problemele de aprovizionare din Asia pun și mai multă presiune pe piața europeană.

Situația este atât de tensionată încât Europa caută motorină la mii de kilometri distanță. Aproximativ 90.000 de tone de motorină sunt transportate din Coreea de Sud spre nord-vestul Europei, pe o rută de peste 12.000 de mile, adică aproximativ 19.000 de kilometri. Europa a importat, de asemenea, motorină din Mexic în august, pentru prima dată în ultimii șapte ani.

În India, rafinăriile încearcă să acopere o parte din deficit și funcționează la 105–108% din capacitatea nominală. Producătorii indieni pun accent pe motorină, inclusiv în detrimentul combustibilului pentru aviație, pe fondul cererii ridicate și al deficitului mondial de distilate.

Presiunea vine și dinspre petrol. Țițeiul a trecut din nou de 100 de dolari pe baril, după escaladarea conflictului dintre Statele Unite și Iran. WTI a depășit 102 dolari, iar Brent a ajuns la peste 107 dolari pe baril.

În același timp, Europa intră în toamnă cu depozitele de gaze umplute în proporție de aproximativ 67%. La 8 septembrie, nivelul era de 67,3%, cu circa 12,8 miliarde de metri cubi mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Mai multe state europene au început deja să intervină pentru a limita efectul scumpirilor. Italia a prelungit reducerea fiscală pentru motorină, cu un efect de aproximativ 17 eurocenți pe litru, în timp ce Germania limitează majorările de preț la benzinării la o singură dată pe zi. Bulgaria oferă compensații consumatorilor vulnerabili, iar Turcia folosește un mecanism fiscal prin care încearcă să amortizeze automat creșterile de preț.

Problema este că reducerile de taxe și compensațiile pot tempera prețul plătit de consumatori, dar nu pot rezolva lipsa fizică de motorină. Iar efectele nu se opresc la stațiile de alimentare: motorina este esențială pentru transport, agricultură, logistică, construcții și industrie, astfel că scumpirea ei poate ajunge în prețurile alimentelor și ale altor bunuri și servicii.