Seceta, tehnologia învechită și accesul limitat la credit - provocările grave ale agriculturii din Moldova

Fenomenele meteorologice extreme, precum secetele, ploile torențiale și înghețurile, amenință stabilitatea agriculturii din Republica Moldova. Aceste evenimente reduc randamentele culturilor și amplifică pierderile economice, iar schimbările climatice prognozate indică o intensificare a acestor riscuri. Potrivit analizei lui Iurie Rija, directorul executiv al Asociației „Agroceriale,” soluția constă în măsuri urgente de adaptare, cum ar fi modernizarea tehnologiilor agricole și gestionarea eficientă a resurselor de apă.

Unul dintre cele mai mari impedimente pentru fermierii moldoveni este utilizarea echipamentelor depășite, care crește riscul defecțiunilor și reduce eficiența. Costurile ridicate de întreținere a unui hectar variază între 10.000 și 17.600 de lei, majoritatea acestora fiind alocate pentru materialul semincer, îngrășăminte și pesticide.

„În prezent, doar jumătate din necesarul de îngrășăminte al țării este acoperit, iar mulți fermieri recurg la soluții mai economice, cum ar fi analiza chimică a solului sau introducerea leguminoaselor în asolament, pentru a reduce dependența de fertilizanții chimici. Totuși, nerespectarea tehnologiilor agricole și utilizarea excesivă sau insuficientă a pesticidelor cresc costurile și diminuează profitabilitatea”, susține Rija.

Fermierii moldoveni depind în proporție de 70% de finanțarea externă, iar dobânzile bancare de 8-10% reprezintă o povară semnificativă, mai ales în contextul recoltelor diminuate cu 10-15% din acest sezon. În lipsa unor garanții gajabile sau a educației financiare, mulți agricultori rămân excluși de la programele de creditare.

În comparație, țările din Uniunea Europeană oferă fermierilor condiții mai avantajoase, inclusiv dobânzi reduse și programe speciale pentru tineri fermieri sau pentru modernizarea fermelor. În România, fermierii afectați de secetă beneficiază chiar și de amânarea plății principalului la credite.

„Într-un context climatic tot mai dificil, tranziția către o agricultură conservativă devine esențială. Aceasta presupune introducerea culturilor rezistente la secetă, protejarea solului și reducerea arăturii pentru a spori retenția apei. Deși programele guvernamentale din perioada 2022-2023 au alocat 4 miliarde de lei pentru sectorul agricol, efectul economic scontat nu s-a materializat complet, majoritatea fondurilor fiind direcționate spre acoperirea pierderilor cauzate de secetă”, a punctat Rija.

Pentru a crește competitivitatea agriculturii moldovenești, este necesară prioritizarea investițiilor în tehnologii avansate, accesul la fonduri europene și programe de subvenționare care să încurajeze inovația și sustenabilitatea pe termen lung.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#seceta #Agricultură #credit

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Republica Moldova se confruntă cu o dilemă logistică de proporții: peste 225 000 de autovehicule de marfă rulau la începutul acestui an pe drumurile naționale, în timp ce transportul feroviar s-a prăbușit la un minim istoric de 2,4 mil. tone. Reabilitarea anunțată a căilor ferate ridică însă întrebarea ce se va întâmpla cu „sutele de mii” de camioane achiziționate în ultimele două decenii, avertizează economistul Veaceslav Ioniță (IDIS „Viitorul”).

„Pentru a salva drumurile, trebuie să revitalizăm calea ferată. Dar ce facem cu flota imensă de camioane cumpărate tocmai pentru că trenurile au fost neglijate?”, a întrebat Ioniță în emisiunea „Analize economice”.

În 1990, 90 % din marfă era transportată pe calea ferată. Astăzi, 94% circulă pe șosele. Tonajul feroviar s-a redus de la 14 mil. tone (2002) la 2,4 mil. tone (2025). Traficul rutier de marfă a urcat de la 2,4 mld. t-km (2005) la 7,5 mld. t-km (2024).

Potrivit lui Ioniță, explozia flotei auto a fost stimulată de embargo-urile rusești (2014–2015), pandemia și seceta din 2020, dar și de războiul din Ucraina, care a bulversat rutele tradiționale de export. În paralel, exporturile moldovenești au scăzut de doi ani, diminuând cererea de transport chiar când parcul de camioane atinge recorduri.

Supracapacitatea din sectorul auto nu se reflectă în profit: tarifele au fost erodate de concurență, iar întreținerea drumurilor – afectate de traficul greu – devine o povară bugetară. Reabilitarea liniei de cale ferată pe coridorul nord–sud ar transfera greutatea de pe asfalt, dar ar lăsa transportatorii rutieri cu vehicule subutilizate și credite nerecuperate.

Drept soluție Ioniță propune reabilitarea segmentelor critice de cale ferată pentru mărfuri agricole și tranzit, sScheme de conversie sau buy-back pentru flota de camioane îmbătrânită;
Incentive fiscale pentru operatorii feroviari și parteneriate public-private la terminale multimodale și un plan național de întreținere a drumurilor finanțat din taxarea transportului greu.

Ioniță anticipează o revigorare sezonieră a transportului de marfă odată cu exportul noii recolte, dar avertizează că modelul „toată marfa pe roți” nu mai este sustenabil: „Fără o strategie coerentă, riscăm să rămânem și cu drumuri distruse, și cu trenuri goale, și cu camioane fără marfă”.