Fermierii afectați de secetă primesc o salvare legislativă – moratoriu de plată al datoriilor

19 Dec. 2024, 13:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Dec. 2024, 13:51 // Actual //  Ursu Victor

În ședința de astăzi, Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege ce vizează revizuirea măsurilor de sprijin pentru agricultorii afectați de seceta din acest an. Proiectul a fost susținut de 76 de deputați și prevede o serie de măsuri destinate să ajute fermierii să facă față dificultăților financiare.

Inițiativa legislativă a fost propusă de deputatul PAS, Viorel Barda, care a menționat că legea anterioară, care reglementa măsurile de sprijin pentru fermieri, nu a avut impactul scontat, motiv pentru care s-a impus revizuirea acesteia. Proiectul prevede instituirea unui moratoriu asupra plății datoriilor restante ale fermierilor, inclusiv a majorărilor și penalităților, până la 31 octombrie 2025.

În plus, documentul aduce modificări importante în criteriile de eligibilitate pentru fermierii care vor beneficia de acest ajutor. Printre noile condiții, se numără faptul că vor putea solicita măsurile de sprijin agricultorii ale căror culturi agricole au fost afectate în proporție de cel puțin 40% din producție, pe o suprafață de cel puțin 40% din terenurile deținute. Un alt criteriu nou prevede că vor beneficia de ajutor și fermierii care administrează cel mult 1800 de hectare de teren.

De asemenea, proiectul stabilește noi reguli pentru notificarea creditorilor în cazul în care culturile au fost afectate de secetă. Fermierii vor putea să anunțe până la 28 februarie 2025 creditorii despre afectarea culturilor și vor invoca suspendarea obligativității de plată a datoriilor restante.

Legea mai prevede și suspendarea actelor de executare silită sau a altor măsuri de recuperare a creanțelor pentru datoriile scadente, inclusiv cele derivate din contractele de credit și leasing încheiate până la 1 septembrie 2024. De asemenea, va fi interzisă cesionarea creanțelor fără acordul debitorului până la 31 octombrie 2025.

Proiectul va fi propus spre adoptare în plenul Parlamentului și în lectura a doua.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Ian. 2026, 17:57
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Ian. 2026, 17:57 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania energetică de stat a Azerbaidjanului, SOCAR, a anunțat lansarea unei noi etape în exporturile de gaze azere către Europa, odată cu începerea livrărilor către Austria și Germania, în luna ianuarie 2026. Gazele sunt transportate prin intermediul gazoductului Trans Adriatic Pipeline (TAP), care traversează sudul Europei.

Într-o declarație pentru agenția EFE, SOCAR a precizat că livrările către cele două state se realizează prin Italia, extinzând astfel aria de distribuție a gazelor din Azerbaidjan pe continent. Compania nu a comunicat volumele exacte exportate, însă anterior în mass-media au apărut informații potrivit cărora Germania ar putea primi aproximativ 1,2 miliarde de metri cubi de gaze.

„Livrările efectuate către aceste țări prin intermediul Italiei extind și mai mult raza de acțiune a gazelor din Azerbaidjan în Europa. Numărul țărilor care importă gaze din Azerbaidjan a crescut astfel la 16”, a informat SOCAR.

Compania subliniază că această evoluție face parte din strategia energetică promovată de președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, care vizează extinderea prezenței SOCAR pe piețele din Europa și Orientul Mijlociu, diversificarea cooperării cu parteneri internaționali și consolidarea poziției Azerbaidjanului ca furnizor fiabil de hidrocarburi.

Azerbaidjanul a început livrările de gaze către Europa în decembrie 2020, iar în prezent printre cumpărătorii săi se numără state precum Italia, Grecia, Bulgaria, Ungaria, România și Serbia. În anul 2025, Azerbaidjanul a exportat 25 de miliarde de metri cubi de gaze, dintre care 13 miliarde de metri cubi au fost livrați Europei.

Anterior, ambasadorul Republicii Moldova la Baku, Alexandr Esaulenco, a declarat că și Chișinăul examinează posibilitățile de aprofundare a cooperării energetice cu compania petrolieră azeră SOCAR, inclusiv în ceea ce privește achiziția de gaze naturale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!