CSE schimbă jocul. Localitățile din zona Nistrului, integrate în rețelele electrice și de gaze ale Moldovei

06 Ian. 2025, 16:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Ian. 2025, 16:58 // Actual //  Ursu Victor

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis racordarea tehnologică a mai multor localități de pe malul drept al Nistrului la rețelele electrice și de gaze naturale ale operatorilor de pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia vizează îmbunătățirea securității energetice a acestor localități, conform unui comunicat oficial.

Astfel, satele Varnița (raionul Anenii Noi) și Copanca (raionul Căușeni), care sunt în prezent cuplate la rețelele electrice de pe malul stâng al Nistrului, vor fi racordate la rețelele de distribuție ale ÎCS „Premier Energy Distribution” SA. Operatorul trebuie să prezinte, în termen de cinci zile lucrătoare, un proiect suplimentar de modificare a planurilor de dezvoltare și investiții, incluzând aceste obiective. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va analiza și aproba proiectele în termen de trei zile lucrătoare de la prezentarea lor.

De asemenea, satele Pohrebea, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia, Molovata Nouă, Roghi, Cocieri, Corjova, Vasilievca (raionul Dubăsari), Hîrbovăț, Varnița (raionul Anenii Noi), Fîrlădeni, Hagimus și Copanca (raionul Căușeni) vor fi racordate la rețelele de gaze naturale ale operatorilor de distribuție licențiați din cadrul grupului SA „Moldovagaz”. Operatorii trebuie să prezinte un proiect tehnic în același termen de cinci zile lucrătoare, care va fi evaluat și aprobat de ANRE în termen de trei zile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2026, 13:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova ar putea pierde aproximativ 10 milioane de euro într-o singură zi dacă unul din cinci angajați și-ar opri lucrul. Estimarea apare într-o analiză Euronews realizată înaintea grevei generale din Spania, programată pentru 11 noiembrie.

Pentru a compara țările, produsul intern brut din 2025 a fost împărțit la 365 și calculat cât ar însemna 20% din producția medie a unei zile. Ponderea de 20% este ipoteza folosită pentru toate țările din analiză. În cazul unei greve reale, efectul ar depinde de sectoarele în care se oprește lucrul. Transportul, școlile și serviciile publice pot fi afectate mai puternic, în timp ce multe fabrici și birouri își pot continua activitatea.

Germania este prima în clasament, cu o pierdere estimată la 2 miliarde 482 de milioane de euro, urmată de Franța, cu 1 miliard 639 de milioane de euro, și Italia, cu 1 miliard 241 de milioane de euro. Spania ocupă locul al patrulea, cu 926 de milioane de euro, iar Turcia încheie topul cinci, cu 773 de milioane de euro. Urmează Țările de Jos, cu 641 de milioane de euro, Elveția, cu 507 milioane, Polonia, cu 506 milioane, Belgia, cu 351 de milioane, și Irlanda, cu 330 de milioane de euro. În România, costul estimat ar ajunge la 210 milioane de euro.

Republica Moldova se află spre finalul clasamentului în valoare absolută, la același nivel cu Macedonia de Nord. Dintre economiile incluse în comparație, doar Kosovo, cu 6 milioane de euro, și Muntenegru, cu 5 milioane de euro, au estimări mai mici.

O parte din activitatea întreruptă poate fi recuperată după grevă. Banca Franței a estimat că protestele împotriva reformei pensiilor au redus creșterea economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale în primul trimestru din 2023, iar reluarea activității a adăugat aproximativ tot atât în trimestrul următor. O livrare poate fi amânată, o consultație poate fi reprogramată, iar o fabrică poate adăuga un schimb. Totuși, greviștii pot pierde plata pentru ziua respectivă, statul poate rata încasări fiscale, iar un zbor anulat sau o cameră de hotel rămasă liberă poate însemna venituri pierdute definitiv.

Efectele se acumulează când grevele se repetă. Belgia a pierdut peste 1,35 milioane de zile de muncă în 2025, echivalentul a 313 zile la mia de angajați, depășind recordul din 1993. În același an, în Țările de Jos s-au pierdut aproape 60 000 de zile de muncă în urma a 23 de greve, iar în Germania, aproximativ 645 000. Datele preliminare ale Institutului Sindical European sugerează că 2025 a fost anul cu cea mai intensă activitate grevistă din UE de după 1991.